Peisajul publicistic școlar s-a îmbogățit cu o nouă revistă: „Cip – cirip!”. Apărută în urma unei idei a inspectorului de învățămînt primar Eugen Teirău, aceasta pare a fi o apariție cît se poate de inedită. „În ultimii zece ani, peisajul publicistic s-a îmbogățit simițitor. Numai pentru copii nu se găsește aproape nimic în care aceștia să-și exprime creativitatea. Mai ales pentru școlarii mici, cei care la această vîrstă își dezvoltă gustul pentru citit, creativitatea”, a susținut inspectorul Teirău. Realizată în condiții grafice deosebite, la tipografia Sindicatuluii Liber din Învățămînt, noua revistă de divertisment pentru copii cuprinde, de-a lungul a 24 de pagini color, povestiri, eseuri, poezii sau jocuri. Adică de toate, așa cum și-au dorit realizatorii ei. (Eduard CUCU)
Elevii din clasele primare au propria revistă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.