Aproximativ 30 de elevi și opt cadre didactice de la Școala din Răcăciuni au învățat, la sfîrșitul săptămînii trecute, cum să lucreze în echipă, cum să comunice eficient, cum să memoreze rapid, dar și cum să supraviețuiască. Totul în cadrul proiectului „Începînd cu tinerii”, care are drept scop „integrarea comunitară și educație non-formală a tinerilor între 12 și 18 ani”, după cum a explicat profesoara Elena Rotaru, directorul Școlii din Răcăciuni. Programul în cauză este inițiat de Biroul de Educație Culturală din cadrul Departamentului de Stat al Guvernului SUA pentru sprijinirea democrației în Europa de Est, în colaborare cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași, Primăria municipiului Iași, Direcția de Protecție a Copilului Iași, Consiliul Județean Vaslui și Consiliul Județean Bacău. (E.C.)
Elevii din Răcăciuni au învățat să supraviețuiască
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.