Elevii maghiari refuză examenul de capacitate

Redacția Ziarul de Bacău

Inspectoratul Școlar are în scriptele sale 13 elevi de naționalitate maghiară, toți din comuna Ghimeș – Făget, care ar fi trebuit să susțină Capacitatea cu începere de pe 18 iunie. Mare parte dintre aceștia au preferat, după cîte se pare, să nu se înscrie la examenul cu pricina. „Cei doi absolvenți de naționalitate maghiară de la Școala profesională din Făget și alți cinci absolvenți de la Școala din Ghimeș nu au depus, pînă acum, cerere de înscriere la examen. Cred că din cei 13 absolvenți de naționalitate maghiară nu se vor prezenta la examen mai mult de cinci – șase elevi”, a declarat profesoara Elisabeta Bogdan, directoarea Școlii din Ghimeș. Perioada de înscriere la examenul de capacitate se încheie mîine, ceea ce face ca respectivii absolvenți să mai aibă la dispoziție două zile pentru a se înscrie, însă directoarea Bogdan spune că sînt foarte puține șanse ca acest lucru să se întîmple. Amintim că, potrivit calendarului capacității, elevii de naționalitate maghiară vor susține, pe lîngă probele de limba română, matematică și istorie sau geografie, și o probă la limba maternă, care este programată să se desfășoare pe 20 iunie. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.