Peste 250 de elevi din unitățile de învățământ moineștene s-au reunit, zilele trecute, în crosul „Run for peace, run for Europe”, prima mare manifestare de acest gen din localitate, eveniment organizat de Echipa „Uniți spre Europa”, Europe Direct Comănești, Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Moinești și Primăria municipiului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean al Elevilor și Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău. Inițiativa organizării crosului aparține echipei „Uniți spre Europa”, echipă formată din trei elevi ai Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești, respectiv Francesca Mănăilă, Paula Avasiloaie și Răzvan Moței care, în această formulă, reprezintă județul Bacău în finala Competiției naționale de proiecte „Europa mai aproape de Consiliul Național al Eveilor”. În cadrul acesteia, 21 de echipe din toată țara vor trebui să propună și să susțină proiecte de promovare a drepturilor europene, respectiv de afacere socială. Concursul este organizat de Consiliul Național al Elevilor în parteneriat cu Cabinetul Europarlamentarului Norica Nicolai. (M. Rotaru)
Elevii moineșteni au alergat după pace în Europa
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.