O altă obligație a statului a rămas în aer, iar beneficiarii s-au ales cu paguba. De aproape jumătate de an, Ministerul Educației nu mai decontează naveta elevilor din mediul rural care sunt nevoiți să învețe la licee din orașe, aflate la kilometri buni de casă. Părinții nu au încotro și scot din buzunar, lună de lună, chiar și două milioane de lei vechi pentru transportul copiilor.
Cătălina CHIFU
„Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km” – un text de lege care nu mai este respectat de circa jumătate de an. Din octombrie 2012, ministerul nu a mai dat niciun leu pentru naveta elevilor.
Părinții sunt disperați, mai ales că unii dintre ei trebuie să suporte lunar, din buzunarul propriu, costuri chiar și până la 250 de lei. Unii dintre ei nici nu au un loc de muncă, alții trăiesc din șomaj și a devenit aproape imposibil să-și mai țină copiii la școală. „Din octombrie anul trecut nu s-a mai plătit nimic. Ultimii bani i-am luat în septembrie. Noi plătim un milion lei vechi în fiecare lună pe abonamentul la transport până în Târgu Ocna, ca să ajungă fata la liceu. Este foarte mult pentru noi. Nu mai avem posibilități. Eu sunt în șomaj și peste o lună se termină și acesta, soțul nu lucrează. Noi suntem la țară și ne descurcăm din ce facem pe aici. Toamna mai vindem struguri. În rest, am tot împrumutat, dar nu se mai poate”, se plânge Marinela Tamaș, din comuna Pârgărești.
Raimond Rotaru, un alt localnic din Pârgărești, are de plătit în fiecare lună 220 lei pentru naveta băiatului la Onești. „Până în septembrie s-a decontat. Veneau banii cu întârziere, dar veneau. Din octombrie nu au mai trimis bani. Foarte greu ne descurcăm. Am și salariu mic și nu mai spun că de o lună s-a scumpit abonamentul de la 180 la 220 lei. E exagerat de mult! O așa scumpire, de 40 de lei dintr-o dată, e culmea! Nu se justifică. Condițiile de transport sunt aceleași, tot un autobuz rablagit în care iarna suflă vântu’. Dar, ce putem face? Să-l retragem de la școală?! Luăm dintr-o parte, dăm în alta și găsim o soluție. Băiatul mai are un an de școală, trebuie să mergem înainte”, spune Raimond Rotaru.
În județul Bacău sunt 6.500 de elevi care fac zilnic naveta până la liceu. Lunar ar trebui decontată suma de 600.000 lei pentru transportul elevilor. Un calcul simplu arată că datoria totală neachitată de jumătate de an depășește 3,5 milioane lei. „Am cerut banii de la minister, dar ni s-a spus că se lucrează la o nouă hotărâre de Guvern privind decontarea transportului pentru elevi. Ne-au cerut o situație, prin noiembrie anul trecut, cu societățile care au dat abonamentele și tarifele practicate. În urma unei analize au rezultat diferențe foarte mari între județe în ceea ce privește tarifele percepute de societățile de transport. Probabil din acest motiv se vrea modificarea hotărârii. Poate se vor impune niște plafoane societăților. Problema nu e numai la noi, e în toată țara. E de înțeles că părinții sunt nemulțumiți, am avut și noi semnale de la contabilii școlilor din județ care sunt zilnic întrebați de acești bani”, ne-a declarat Nicoleta Patriche, contabil șef la Inspectoratul Școlar Județean.
anca-langa-danga a zis
Elevii zero lei si membrii CJ si CL cate 500 lei pe sedinta de doua ore(de dormit in scaun)!
Stefanescu a zis
eu platesc lunar 250 lei si nu ne-au fost decontati niciun leu pana acum iar patronul dupa microbuz are pretenti sai platim fix altfel ne da jos….parintii mei au ajutor social de 270 lei plus alocatie atat…banii astia care ii iau ii dau la microbuz…e greu fara niciun ajutor sa platesti atatia bani luna de luna si nici nu nii mai decontati …sunt clasa a 10 deabia mai am 2 ani de liceu de unde posibilitate ???
Luci a zis
Eu nu am dat biletele decat cu 3 zile dupa alti si nu mia adus nici acum dupa primu’ sem.am dat si pe sem 2 si imi spun ca numai sunt sanse sa ii aduca.si eu ce sa fac sa platesc cate 250 de lei?? Bataie de joc!!!