• aceasta va funcționa în fostul cămin-spital din localitate și va avea în componența sa, pentru început, o grupă de grădiniță, o clasă întîi și Centru de Documetare și Informare
Bătălia pentru reînființarea școlii cu predare în limba română în localitatea Ghimeș din comuna Ghimeș-Făget a dat cîștig de cauză susținătorilor ideii, care, din toamnă, își vor vedea visul cu ochii. Un grup de 16 români din Ghimeș au început, încă de anul trecut, demersurile pentru reînfințarea școlii românești din localitate, care a dispărut în 1990. Memoriile acestora au ajuns la Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar, Prefectură, Consiliul Județean, dar și la Asociația Comunitară Românească din Miercurea Ciuc. Aceeași Asociație a informat recent Președinția și Guvernul despre dorința românilor din comuna băcăuană de a avea o instituție de învățămînt în limba maternă. Acuzate că se opun ideii de reînființare a școlii românești, autoritățile locale au răspuns, prin vocea viceprimarului Vilmuș Gîrbea, că „noi nu ne-am opus niciodată ideii de reînfințare a școlii românești, ba chiar am propus și o locație pentru aceasta, în fostul Cămin-spital. Problema e că noi sîntem doar administratori, proprietar fiind Consiliul Județean, conducerea acestuia trebuind să aprobe schimbarea destinației imobilului”. Ieri, inspectorul general Ghiorghi Iorga a confirmat faptul că CJ a fost de acord cu transferarea clădirii fostului cămin-spital din Ghimeș în patrimoniul Consiliului Local și transformarea lui în școală cu predare în limba română. „Pentru început, școala va avea o grupă de grădiniță și o clasă întîi, la care se va adăuga Centrul de Documentare și Informare care se va înființa la Ghimeș”, a mai spus șeful Inspectoratului Școlar. Pe de altă parte, inspectorul general Ghiorghi Iorga a recunoscut că funcționarea școlii românești într-un alt local decît al școlii cu predare în limba maghiară ar putea da naștere la discuții, astfel că „n-ar fi rău dacă cele două școli ar funcționa în același imobil”. Dincolo de o discuție sau alta, cert e faptul că localitatea Ghimeș va avea din nou, după 13 ani, școală cu predare în limba română. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns