„Errare humanum est”, spune un dicton latin, încurajînd toleranța atît în relațiile interumane, cît și în relația individului cu sine însuși. Nu voi incerca acum să neg validitatatea cuvintelor lui Cicero, însă, în unele cazuri, „greșelile” oamenilor devin de neiertat, deoarece pun în pericol viitorul semenilor lor.
Cazul concret la care mă voi referi este acela al tinerilor care au terminat de curînd gimnaziul cu medii foarte mari și care s-au confruntat – în mod paradoxal – cu dificultăți la examenul de capacitate, trecîndu-l cu greu sau chiar picîndu-l. Nu este vorba despre nici un paradox, ci de nepăsarea unor dascăli. Nu mă refer aici la elevii într-adevăr buni, care s-au pierdut, pur și simplu, în fața subiectelor, copleșiți de emoție. Acestea sunt cazuri izolate. Mă refer la elevi nepregătiți, care nu erau conștienți de nivelul lor scăzut, deoarece aveau medii de 8, 9 și chiar 10, la obiectele de examen.
Am stat de vorba cu o elevă, absolventă a unei școli generale din orașul Bacău. A terminat gimnaziul cu media generală 9,70, a treia medie din școala ei. Media de la capacitate: 6,66. Dacă neconcordanța nu este încă evidentă, compararea separată a mediilor o va releva în plenitudinea ei: fata a avut medii de 9 la română și istorie, în clasa a VIII-a, iar la capacitate – 7,60 la română, 6,75 la istorie, în timp ce la matematică a primit media generala 10, la diferența șocantă de mai mult de 4 puncte față de 5,60-ul pe care l-a obținut cu chiu cu vai la examen. Fata recunoaște că, abia atunci cînd a văzut subiectele, și-a dat seama cît de multe lacune avea. Fiind prima în clasă, lăudată de profesori, cum ar fi putut măcar să bănuiască? Se neliniștise ea, într-adevăr, la simulările din aprilie, unde a luat note de 6 și 7, dar temerile ei îi fuseseră alungate la cîteva zile după simulări, cînd a luat 9 și 10 la teze. Tînăra, avînd în spate mediile mari obținute în școala generală, își făcea iluzii că va prinde un loc la „Alecsandri” sau „Economic”. Acum, își face probleme dacă va reuși să intre la „Saligny” sau PTTR.
Pînă la urmă, aici e problema: elevii care au fost în situații similare, nu au avut posibilitatea de a se autoevalua. Deformîndu-li-se ani în șir adevărul despre reala lor valoare, elevii nu au știut că nu știu. Și totuși, cine e vinovat? Elevii? Poate. D-na profesoară Zamfir de la Școala generală „Miron Costin” e de părere că mulți elevi au acea „inteligență socială”, acea abilitatea de a specula notele. Admițînd ca este adevărat – și sînt convinsă că este -, oare nu tot profesorul e în cea mai mare parte vinovat? Avînd în vedere că profesorii au, pe lîngă pregătirea de specialitate, și o pregătire pedagogică, nu ar fi normal ca ei să nu poată fi atît de ușor înșelați, oricît de abil ar fi elevul respectiv?
O altă cauză a acestui fenomen, susține doamna profesoară Zamfir, este nivelul scăzut al clasei. Pe un fond general de pregătire slabă, un elev ceva mai bun este supranotat. Tînăra despre care v-am povestit mi-a mărturisit că acest lucru este adevărat, că profesorul de matematică, de exemplu, punea uneori note de 7 și 8 pentru o înmulțire efectuată corect și că, în general, se puneau note mari elevilor liniștiți și cuminți. Practic, se dădeau note la purtare, în loc de note la mate, română etc. Eleva în cauză mi-a povestit că, la cel puțin 10-12 ore din anul acesta, profesorul de matematică nu s-a prezentat și că a trimis profesorul de religie să îi țină locul la oră. Despre profesoara de română, eleva spune: „nu a tras deloc de noi, recunosc că a fost și vina noastră, pentru că poate nu aveam destul respect pentru ore, dar nu s-a implicat deloc”.
Un alt aspect cu adevărat îngrijorător mi se pare faptul că eleva a absolvit o școală din oraș. Dacă asta se întîmplă în municipiu, oare la ce stadiu de anormalitate s-a ajuns la școlile din sate, unde există o singură clasă, profesorii nu au de multe ori studii de specialitate în domeniu, iar cei care le au fac naveta din orașe și sînt mult mai preocupați de ora la care au autobuzul decît ce și cît știu copiii?
E foarte important, însă, că există și profesori adevărați – foarte mulți dascăli în adevăratul sens al cuvîntului. La extrema opusă se află, de exemplu, fostul meu profesor de matematică. Nu voi uita niciodată perfecta lui evaluare a nivelului meu și a colegilor mei, cu cîteva zile înainte de examenul de capacitate, la ultimul test pe care ni l-a dat. Dupa ce le-a corectat, ne-a spus: „Acestea vor fi notele voastre la examen”. Și, într-adevăr, notele au coincis. Iată ce înseamnă a fi profesor! (Mihaela BOCA)
Lasă un răspuns