
Procurorii și judecătorii vor preda în scurt timp educație juridică în școli. Ministerele Justiției și Educației și Consiliul Superior al Magistraturii au încheiat „Protocolul de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ preuniversitar”. Conform protocolului, elevii din clasele a VII-a și a VIII-a vor urma să învețe noțiuni simple despre justiție – ce înseamnă o normă, ce consecințe atrage nerespectarea unor reguli. Elevii vor avea ocazia să învețe și despre principalele drepturi și obligații pe care le au, despre drepturile omului și funcționarea sistemului judiciar. Judecătorii și procurorii care vor preda educația juridică în școli vor fi voluntari.
(C. CHIFU)
Elevii vor învăța noțiuni despre justiție
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.