Fostul preşedinte Emil Constantinescu a dezvăluit, luni, că Traian Băsescu a scăpat de la a fi arestat şi plimbat în faţa camerelor cu o pereche de cătuşe la mîini numai graţie integrării în UE.
”În perioada cînd dl.Traian Băsescu era ministru al Transporturilor, a început anchetarea dosarului Flota, iar în 1999 a fost gata prima expertiză, care îl găsea responsabil pentru o uriaşă fraudă, de aproape 300 de milioane de dolari. Acea expertiză a fost trimisă Parchetului General” a spua luni fostul şef al statului, la emisiunea News Magazine, de la Antena 3.
Constantinescu a dezvăluit că, în acel moment, s-a pus problema arestării lui Băsescu şi a aducerii sale la Parchet, cu cătuşe la mîini, dar că el a fost cel care s-a opus acestui show mediatic.
”M-am opus să nu se facă asta, adică fostul ministru al Transporturilor care apoi devenea primar general să fie adus în cătuşe, cu mare tam-tam mediatic, pe baza unei expertize care a durat trei ani. Am considerat în acel moment că interesul ţării, înainte de integrare, era să nu se spargă coaliţia de guvernare…Dl.Traian Băsescu era un personaj important al PD, partener important în coaliţie, s-ar fi produs o sciziune. Povestea a continuat, dar fără anchete, fără aducerea sa la Parchet, fără tam-tam, iar singurii care au cunoscut dosarul au fost cei incriminaţi, li s-a adus la cunoştinţă fără tam-tam”, a spus fostul şef al statului. AMOS NEWS
pai cu o asemenea declaratie ar trebui arestat si prostanul asta de constantinescu… cum sa nu lasi justitia sa lege jigodiile…la fraude de 300 de mil de dolari…
corect, poate astfel scapam de marinar ca ne termina pe toti…
Tacerea duce tara asta de rapa. Base e un ciorditor ordinar. Prostii care l-ati ales va meritati soarta. VADIM PRESEDINTE!!