Beneficiarii Clubului Seniorilor din cadrul Fundatiei „Constantin Brancoveanu” din Bacau au marcat joi, 13 ianuarie, printr-un moment festiv, chiar daca cu doua zile mai devreme, cei 161 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu. Pret de mai bine de o ora, cei circa 70 de”seniori brancovineni” au tinut sa ofere un recital de poezie si cintece pe versurile lui Eminescu, nu inainte insa de a fi ascultat o vasta prelegere sustinuta de coordonatorii Clubului, despre viata si opera poetului. Invitati la eveniment au fost reprezentantii Organizatiei „Cultul Eroilor” din Bacau, vechi si buni colaboratori ai Fundatiei „Constanin Brancoveanu”. (M.R.)
Eminescu, pretuit de Fundatia „Constantin Brancoveanu”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.