Elevii de la Școala „Mihai Drăgan” au găsit o manieră mai elevată de a-l prezenta profesorilor și colegilor pe marele poet național Mihai Eminescu. Adunați în amfiteatrul „Mihai Drăgan”, cu o zi înainte de serbarea creatorului de limbă română modernă, micuții din clasele V-VIII, coordonați de dascălii catedrelor de limbă română, engleză, și franceză, l-au prezentat pe autorul „Luceafărului” așa cum au știut ei mai bine. Pe lîngă recitalurile susținute cu unele dintre cele mai frumoase poezii eminesciene, elevii au și cîntat consacratul „Sara pe deal” ori „O, rămîi”, acompaniați la chitară, sub îndrumarea profesoarei de muzică, Lupu Adina. Nu a lipsit nici recitarea unor poezii în limbile franceză și englează, fapt ce a trezit atenția și aplauzele colegilor aflați în băncile amfiteatrului, curioși să audă cum sună versurile marelui poet român în limba unui Baudelaire sau Shakespeare. Manifestarea, prin intermediul căreia a fost prezentată elevilor personalitatea lui Mihai Eminescu, s-a încheiat cu un scurt „laudatio”, făcut de conducerea școlii, impresionată de modul „cum sună versul lui Eminescu în engleză și franceză”, în interpretarea unor elevi de școală generală. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.