Eminescu versus modernitate

Pentru cei care nu știau, săptămîna trecută, pe 15 ianuarie, a fost aniversarea poetului Mihai Eminescu, supranumit și „luceafărul poeziei românești”, ba unii numindu-l „poetul nepereche”, ori „cel mai mare poet al tuturor timpurilor”.

Gîndindu-mă cît de elogiat este acest poet, am crezut că de ziua lui se vor organiza festivități peste festivități, cenacluri literare sau poate chiar lansări de carte, pentru că, nu-i așa, este ziua lui Eminescu. Se pare însă că tinerii de astăzi nu sînt chiar atît de preocupați de valorile culturii românești, preferînd să stea în fața televizorului la un film sau chiar să asculte muzică. Aceeași muzică pe care o auzim zi de zi, repetîndu-se obsedant în urechile noastre. Dacă ar fi să pui în balanță cititul unei poezii cu ascultarea cîtorva melodii, mulți tineri ar alege ce e mai practic: pînă cauți cartea, e mult mai simplu să apeși un buton, iar camera ta să se umple de zgomot. Iar asta nu cere nici un efort intelectual prea mare.

E adevărat că au fost și elevi care și-au amintit totuși de cel numit „luceafărul” – noroc de profesorii de limba și literatura română. Unii chiar au fost la statuia lui, au lăsat timid un buchet de flori, au spus 2-3 poezii. au adus, în felul lor, un omagiu „celui mai mare poet al țării”.

Ce m-a șocat și, în același timp, m-a amuzat în acea zi a fost un reportaj pe care l-am văzut la televizor. Un primar dintr-un oraș mai mult sau mai puțin uitat de lume a avut o idee genială, crede dînsul, de a-l readuce în mintea tinerilor pe Eminescu. Ideea e bună, modul de realizare lasă însă de dorit. Și dacă cel elogiat era poet, (am fost mirată că știa acest lucru), s-a ajuns și la poezii. Cum organizatorul festivității nu se gîndise la talentele locale care ar fi putut recita ceva din opera omagiatului, a fost întrebat chiar el dacă știe una dintre poeziile lui. Cu greu a ajuns la concluzia că „Luceafarul” este scrisă de sărbătorit, însă la partea cu versurile a fost mai dificil, lăsîndu-se păgubaș. Hai să trecem peste asta: poate nu a ținut minte, vîrsta i-a creat emoții, problemele de la serviciu…

Chestiunea cu primarul v-a stîrnit rîsul?! Ei bine, fata … „liberă la mare” a cîntat în memoria poetului. Acum că e clar pentru toată lumea cam cine a avut onoarea de a cînta în cinstea poetului. Mă gîndesc la cultura romînească omagiată pe ritmuri moderne, cultură care, momentan, se duce de rîpă cu aceste tendințe cu care avem prostul obicei de a ne lăuda. E adevărat că muzica modernă este profitabilă, dar ce are a face ea cu poezia eminesciană. Eu una nu găsesc nici o legătură. În ritmul acesta, ne vom trezi un popor de maneliști, un popor care nu știe să facă acordul între subiect și predicat și pentru care statul în fața televizorului cu o bere în mînă reduce la minim orice altă vpotențială activitate. (Roxana SOLOMON)