Curtea bisericii ortodoxe din satul Lupești (Mănăstirea Cașin) s-a umplut, în noaptea de Înviere, de lume. Mulți străini de sat, veniți din Onești mai ales, dar și din alte orașe, oameni care construiesc, de circa zece ani, un cătun special al comunei, Haloș, aproape de Lupești, într-un loc parcă binecuvântat de Dumnezeu, și mulți dintre invitații lor. Au ales această bisericuță pentru că este mai la îndemână față de ce a Mănăstirii Cașin, aflată ceva mai departe.
Faptul nu a scăpat preotului, care în scurta lui predică de după slujba de Înviere și, după ce toată lumea a luat Lumina cea Adevărată chiar de la lumânarea sa, le-a mulțumit tuturor „străinilor” că au ales să fie alături de el și consătenii săi pentru un eveniment atât de important. Părintele a cântărit imediat avantajul vecinătății cu cei din Haloș, în general oameni importanți și cu dare de mână dacă acolo au construit căsuțe de vacanță și vilișoare cochete și, diplomat, nu i-a omis din predica sa. Pentru Biserica din Lupești, cătunul Haloș a devenit foarte important.
M-am aflat printre „pelerinii” ajunși în Lupești în noaptea Învierii. Am venit la Haloș prin Onești, dinspre Adjud. Am bătut circa o sută de kilometri cu mașina, în general pe drumuri care nu-ți mai dau dureri de cap, bine lucrate, chiar proaspăt asfaltate pe cea mai mare lungime a lor. Din asfaltul care te duce către Mănăstire pentru a ajunge în Haloș virezi, însă, la stânga, pe un drumeag de țară, strâmt și bolovănos, ca vai de el, aruncat peste două-trei podețe amărâte, de ți-e și frică să le traversezi. Pe o parte și alta, căsuțe curate, vilișoare cochete, grădini și curți de un verde înflorat, dealuri împădurite superb și, evident, apa șerpuitoare a pârâului Haloșul Mare, care vine, curată și rece, tocmai din munți. Am și uitat de hurducăturile mașinii, de pietrele „spion” care bat în podea, pe sub roți, chiar și de frica de a trece peste podețele în ruină.
De toate acestea, însă, mi-am adus dintr-odată aminte când am auzit cum ne mulțumea preotul locului, nouă, celor veniți de peste tot la slujba de Înviere, gest care chiar mi-a mângâiat sufletul. Halal de obștea care are un asemenea preot! Deci, mi-am amintit cam ce am gândit, pe drumul spre Haloș, întrebându-mă de ce oare obștea cea mare, a comunei Mănăstirea Cașin, nu se poate învrednici de câteva basculante de pietriș pentru un drum în degradare, pe care trece atâta lume și nu chiar oarecare. Mi-am și dat un răspuns, cel mai la îndemână, desigur: „stranierii” din Haloș nu sunt o masă electorală importantă, cei mai mulți, dacă votează, o fac în localitățile lor de domiciliu.
Știu câte probleme financiare au mai ales comunele României, știu că primarul comunei Mănăstirea Cașin este un om vrednic, cum poate or fi și consilierii locali. Dar dacă la intrarea pe drumul spre Haloș aș fi văzut măcar o pancartă pe care edilii să fi scris că le pare rău de disconfortul drumeților și că își cer scuze până vor reface drumul, aș fi zburat peste gropi și i-aș fi dat pe acești edili de exemplu și altora. Așa, rămân numai cu căldura pe care mi-a strecurat-o în suflet părintele din Lupești și îi spun, frumos și cuminte, „Săru’mâna, părinte!”.
Petru DONE
Lasă un răspuns