Reprezentantii Companiei E.ON Gaz Romania anunta adoptarea unei strategii de toleranta zero fata de clientii rau-platnici, casnici si industriali, daca Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) nu va lua o decizie in sensul majorarii pretului la gazele naturale. Compania solicita o noua crestere a acestuia, cu 19%, de la 1 iulie. Solicitarea vine ca urmare a faptului ca majorarea de 8,5 procente din februarie nu a fost suficienta pentru a acoperi costurile de achizitie a gazelor naturale ale E.ON Gaz România. Compania invoca de asemenea faptul ca „aminarea deciziei unei noi majorari de pret, începind din aprilie, a condus la aparitia tot mai multor dificultati în achizitionarea de cantitati suficiente de gaze naturale de pe pietele internationale”. „Cu cit se amina mai mult majorarea necesara a pretului, cu atit mai mare va fi cresterea lui pentru populatie în sezonul rece”, a declarat Achim Saul, presedintele Consiliului de Administratie al companiei. Potrivit acestuia, daca nu se va lua o decizie urgenta, 1,3 milioane de clienti ar putea ramine fara gaze. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns