Eroi au fost

„Omul-pasăre” pe meleaguri băcăuane

Iarna anului 1916 – 1917 a fost una grea, dar „plină de speranțe” pentru românii aflați în plin război. Ca peste tot în armata română, și în aviație au loc „o seamă de îmbunătățiri”; se aduc avioane noi, performante, dar și piese de schimb. Acum sosește la comanda Escadrilei 2 „Forman – 40”, stabilită la Răcăciuni, apoi la Onești, de la Grupul Aeronautic din Bacău, căpitanul Mircea Zorileanu – „cea mai fină manșă a aripilor românești” – așa cum îi spuneau colegii, sau „Omul-pasăreȚ – cum îl numiseră francezii.” Acest grup deservea acum Armata 2 și mai avea în compunere Escadrila 6 <> de observație, la Gârbovana (azi com. Șt. cel Mare) și Escadrila 1 <> de vânătoare, aflată la Răcăciuni (și apoi mutată la Borzești). Antrenamentele și misiunile se desfășurau cu o mare intensitate. Se decola „în orice condiții meteorologice, ziua și noaptea, fie de pe aerodromul de la Răcăciuni, fie de pe aerodromul de la Onești, fie de pe cel de la Gârbovana” și se zbura și pe… ceață!
Cum arăta aeroportul de la Răcăciuni?”. „Era un imaș pe care s-a nivelat direct pămîntul”…, cu „trei hangare de pânză, unul mare și două mici”. Mai încolo era satul Răcăciuni, „un sat întreg, cu case adevărate, colibe, grajduri, coșare, bojdeuci, sălașuri cufundate în întuneric, fără să se audă o pisică, un strigăt, un râs…”.
Nici Oneștiul nu era prea arătos: avea doar o casă boierească mai arătoasă, o crîșmă și o biserică din piatră… La 12 iunie 1917 „de la Onești la ora 1 și cincizeci de minute, cu combustibil pentru 5 ore de zbor”, Zorileanu și pilotul Ștefan Ștefănescu au bombardat rezervoarele de combustibil ale inamicului din apropierea gării din Brașov și au aruncat mai multe bombe „asupra trupelor inamice care înțeseau localitatea Covasna”. Se întoarseră la bază teferi, dar și „mândri de zborul ce făceau, am adăugat că nu văd o a doua pereche de nebuni să mai zboare pe așa noapte, în o regiune ca aceea a Carpaților și cu mijloacele aceleași de care dispuneau”. La 12 august 1917, Zorileanu se afla din nou cu aparatul său „Forman 40”, într-o misiune de recunoaștere, cînd „pe platoul Cireșoaia și înălțimile din jur căpitanul a observat că sub tirul dezlănțuit de inamic cavaleriștii români înaintau cu greu, ba chiar uneori dădeau înapoi”. Atunci, „sfidînd moartea, preocupat mai mult de soarta luptei și mai puțin de persoana sa, a redus motorul la limită, a coborât aparatul la câțiva metri deasupra tranșeelor pentru a fi auzit bine și cu întreaga lui putere le-a adresat cavaleriștilor ce șovăiau, cuvinte de îmbărbătare: „înainte! înainte, băieți! Trăiască cavaleria!…”. Și-a reluat apoi zborul în sus, invers, cu aceeași însuflețire și spre marea lui bucurie foștii camarazi de armă, bravii cavaleriști, au pornit în forță la atac și fulgerător au ocupat poziția inamicului. Cavaleriștii puteau fi acum mîndri de „călărețul înaripat…”.
Tot împreună cu Ștefan Ștefănescu, ce formau „un echipaj perfect”, „au reușit să treacă munții pe noapte de nenumărate ori și să plutească deasupra orașelor din Ardeal, să împrăștie manifeste cu tot felul de știri interesante pentru românii de peste Carpați, și chiar să bombardeze anumite obiective ale inamicului”. Din Onești, „într-o noapte din luna septembrie a anului 1917, a plecat în misiune spre București, aflat sub ocupație străină, pentru a lansa manifeste pline de speranțe pentru populația orașului” și „nu puține fu situațiile, în perioada aceea când Mircea Zorileanu a transportat cu mari riscuri și colete poștale și corespondență”.
Pentru toate acestea, prin înaltul Decret nr. 126, din 4 noiembrie 1917, căpitanului Mircea Zorileanu i s-a atribuit ordinul „Steaua României” cu spade, în grad de cavaler”. A fost o imensă bucurie și pentru toți băcăuanii că pe meleagurile lor una din cele mai temerare aripi românești – căpitanul Mircea Zorileanu, a înscris în Marea Carte de Aur a Istoriei României cele mai frumoase pagini de eroism. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!