Patronii băcăuani nu au angajat pe loc nici o persoană cu handicap care s-a prezentat la bursa locurilor de muncă destinată acestei categorii de persoane. Evenimentul organizat vineri, 6 iunie, s-a dovedit a fi un semieșec, dat fiind faptul că participarea la tîrgul de forță de muncă a acelora pentru care s-a organizat acest eveniment a fost foarte redusă. „Raportat la oferta de locuri de muncă, la a doua ediție a bursei pentru persoanele cu handicap au fost oferite peste 200 de locuri de muncă, dar au participat doar 37 de persoane. Anul trecut aveam 70 de participanți și doar 90 de meserii”, ne-a declarat Cornelia Barbu, director managementul pieței muncii la Agenția Județeană Băcăuană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău. Cu toată lipsa de interes din partea persoanelor cu dizabilități față de acest eveniment, angajatorii au selectat, totuși, 14 persoane în vederea încadrării lor viitoare. Acestea vor trebui să dovedească aptitudini în meseria pentru care au fost selectați, iar dacă vor trece de interviu, patronii vor trimite la AJOFM Bacău adrese privind angajarea lor. (C.T.)
Eșec al bursei locurilor de muncă pentru persoanele cu handicap
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.