Eshatonul sau taina lui Dumnezeu (3)

Mai mult decit atit, data de 21.12. nu e una fatidica, ci una familiara, deoarece în fiecare an, în aceasta zi serbam solstitiul de iarna si, în acelasi timp, din punct de vedere liturgic, începe timpul de retraire a „tainei celei din veac ascunse si de îngeri nestiute”. În aceasta perioada ne pregatim duhovniceste, rugam pe Dumnezeu sa-si gaseasca loc si în „camara dinlauntrul fiintei noastre”, încercind sa interiorizam taina divina a singurului lucru nou sub soarele Pamintului. E perioada în care din punct de vedere astronomic, noaptea începe sa scada, iar ziua sa creasca si am putea spune ca nu putea fi o similitudine mai adecvata raportata la semnificatiile Craciunului, pentru ca asemenea acestora noaptea nestiintei si pacatului s-a risipit odata cu nasterea „Logosului”, ca Lumina a lumii, ca singur mediator între Dumnezeu si oameni, Mintuitor al sufletelor noastre.
Precizam ca Sfintii Parinti ai Bisericii au statornicit ca din data de 21. 12 a fiecarui an sa înceapa perioada speciala a anului bisericesc care ne ajuta sa pregustam din misterul intrarii Logosului în istorie. Zilele liturgice primesc un nou continut. Imnele, rugaciunile si lecturile Bisericii din aceasta scurta perioada de citeva zile de pina la Craciun pregatesc pe credinciosi sa primeasca cu bucurie Lumina care vine sa lumineze tuturor. Un imn din preajma marii sarbatori a Nasterii Domnului este relevant: „Bethleeme, pregateste-te; bine te împodobeste, iesle; pestera, primeste; ca Adevarul a venit, umbra a trecut si Dumnezeu oamenilor din Fecioara S-a aratat,… Pentru aceasta Adam înnoindu-se, împreuna cu Eva striga: pe pamint bunavoirea s-a aratat, ca sa mintuiasca neamul nostru”. Iar în alta parte imnul devine imperativ: „Ce vom aduce tie, Hristoase? Ca Te vei arata pe pamint ca un om, pentru noi. Fiecare din fapturile cele zidite de Tine multumire aduc tie: îngerii cintarea, cerurile steaua, pastorii minunea, pamintul pestera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara, Dumnezeule, Cel ce esti mai înainte de veci, miluieste-ne pe noi!”.
Prin urmare, noi nu putem asocia semnificatiile acestei zile cu ideea de sfirsit, angoasa, paroxism, decit daca gindim la propria noapte a pacatelor, a nestiintei si indiferentei.
În viziune crestina, anul 2012 este o veriga a unui timp pe care Dumnezeu ni l-a lasat pentru ca noi sa-l umplem cu ofranda faptelor noastre, o treapta pe care trebuie sa o urcam pentru a fi mai aproape de El, sau o piatra pe care cu grija trebuie sa o asezam la edificiul timpului lasat noua de Dumnezeu pentru a-l rascumpara. Timpul si spatiul au fost create de Dumnezeu pentru om si ele vor exista atita timp cit omul va exista. Nu trebuie sa fim fatalisti, „cosmofobi”, vazind în fiecare calamitate un semn al sfirsitului lumii. Cite cataclisme, razboaie, molime nu au trecut peste batrina Terra din pedagogie divina si totusi astazi noi existam. Chiar si prin potop a trecut omenirea, dar acest lucru nu a însemnat distrugerea, aneantizarea ei, ci reînnoirea baptismala prin apele Diluviului. Dumnezeu este viata, iar lucrul miinilor Sale nu poate fi moartea. Eva este viata, iar noi suntem purtatorii ei.
De doua mii de ani suntem crestini, beneficiari ai revelatiei divine, restaurati fiintial în Hristos si într-o permanenta comuniune dinamica cu Duhul lui Dumnezeu, Care din noi striga: „Avva, Parinte!”. Avem Împaratia lui Dumnezeu în inima noastra, iar în auz cuvintul Fericirilor. Am fost nascuti la viata cea noua în Hristos din iubirea rastignita a Fiului Care împlineste profetiile milenare si purtam în noi cu speranta fagaduinta ultimelor cuvinte ale Domnului: „si iata Eu sunt cu voi pina la sfirsitul veacurilor” (Matei 28, 20).

† Ioachim Bacauanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului