„tere1” – Romeo Stavarache spune că va încerca să recupereze Baza sportivă a Bacăului
Sechelariu, învins de Stavarache
Dreptate pentru băcăuani
• primarul Romeo Stavarache spune că a cîștigat procesul cu Dumitru Sechelariu, în legătură cu Grădinița Letea și terenurile de tenis de lîngă stadion n valoarea de piață a acestora este de circa opt milioane de euro n Romeo Stavarache spune că este hotărît să lupte în continuare pentru anularea tuturor schimburilor de terenuri, miza ridicîndu-se la circa 100 de milioane de euro
Ionuț PETRESCU
Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a declarat că a recuperat de la fostul primar, după trei ani de procese, o grădiniță și terenurile unei baze sportive, care împreună valoarează circa opt milioane de euro. „în urma acțiunii formulate de către SC Letea SA, care a avut ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului Grădinița Letea, unde sînt înscrișii copiii a 90 de familii din zonă, instanța de judecată, prin sentința nr. 183/2005 a Tribunalului Bacău, a respins cererea ca nefondată, soluție menținută și de Curtea de Apel Bacău” – se arată într-un comunicat de presă al municipalității băcăuane.
„Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău, prin hotărîre rămasă definitivă și irevocabilă, în motivarea soluției a reținut faptul că acest imobil, Grădinița Letea, figura în patrimoniul public al Municipiului Bacău și în anul 1999, și în 2002, și în 2005. Din sentința judecătorească rezultă că la data de 29.11.2002 acest imobil era consemnat în Hotărîrea Consiliului Local nr. 292 ca aparținînd domeniului public al Municipiului Bacău. La data de 30.06.2003, prin HCL nr. 210/2003, SC LETEA SA, al cărei proprietar este fostul primar al Bacăului, care în fapt nu avea în proprietate Grădinița Letea, a dat Consiliului Local al Municipiului Bacău aceeastă grădiniță, primind în schimb terenurile de tenis de lîngă stadion în suprafață de 5.606 mp, care făceau parte din baza sportivă a orașului. Astfel, în realitate, Consiliul Local a primit la schimb ceea ce avea demult în proprietatea sa, adică Grădinița Letea, iar SC Letea SA a primit gratis 5.606 mp, teren aflat în centrul orașului.
Acest fapt este demonstrat de hotărîrea nr.183/2005, ramasă definitivă și irevocabilă prin hotarîrea Curții de Apel din 12.10.2007” – susține Mihaela Grosu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău.
Vrea să refacă baza sportivă
Primarul Bacăului a declarat ieri că va încerca să recupereze toate terenurile care au intrat în administrarea familiei Sechelariu. „Voi face toate demersurile și mă voi lupta pentru recuperarea a circa șapte hectare de teren din municipiul Bacău, care aparțin SC Letea SA Bacau și SC Transport Public SA Bacău, proprietari fiind Dumitru Sechelariu și familia sa. Aceste terenuri valoarează la această dată cca 100 milioane euro, terenuri care, din punctul meu de vedere, au fost dobîndite ilegal” – a declarat primarul Romeo Stavarache.
CASETA
„Povestea nu s-a încheiat”
De celalată parte, avocatul Gabriel Ioniță, care s-a ocupat din partea societății Letea de acest proces, susține că povestea e departe de a fi încheiată. „Grădinița Letea nu a făcut obiectul schimbului de terenuri din 2003. în plus, grădinița a fost construită din fonduri exclusiv private, în 1939, de fostul proprietar” – spune avocatul Ioniță. El mai zice că Letea poate introduce din nou acțiune în instanță, deoarece o hotărîre judecătorească dată pe excepție procedurală fără atingerea fondului nu are autoritatea lucrului judecat. ost dobândite ilegal” – a declarat primarul Romeo Stavarache.
CASETA
„Povestea nu s-a încheiat”
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.