Revelatie, in sens propriu, avem atunci cind Cuvintul lui Dumnezeu dezvaluie actiuni indreptate spre istorie. Revelatia presupune aceasta actiune ca un act component. Dumnezeu e un “dascal” al oamenilor lasindu-I sa lucreze exclusiv cu puterile lor. Actiunea e doar o componenta a revelatiei: a doua componenta e cuvintul prin care se atrage atentia omului asupra acestei actiuni.
Cuvintul Domnului s-a revelat indiferent de relatia dintre oameni si Dumnezeu, iar in caz de “departare” acesta e menit sa-I faca pe oameni sa inteleaga gravitatea faptelor lor si calea de impacare cu Dumnezeu. Pentru credinta si viziunea crestina exista trei etape in descoperirea lui Dumnezeu in apropierea dintre Dumnezeu si creatie in spiritualitatea creatiei. E perioada de la caderea protoparintilor pina la Ioan Botezatorul, perioada de la Intrupare, rastignire, Inviere, Inaltare si coborirea Sf. Duh pina la sfirsitul timpului si viata ce urmeaza dupa sfirsitul timpului, in vesnicie. Revelatia divina incepe in paradis, se continua in tot decursul Vechiului Testament si se desavirseste si inceteaza in Noul Testament. Pentru o mai usoara intelegere, Revelatia este impartita in: revelatia primordiala sau paradisiaca; revelatia Vechiului Testament; revelatia Noului Testament. Ele sunt considerate etape de dezvoltare ale Revelatiei divine. In etapele revelationale vom gasi in loc de nastere datul revelat; in loc de apogeu avem Intruparea Mintuitorului si in loc de decadere, preaslavire prin inviere si inaltare, precum si anuntul apocaliptic al judecatii de apoi. Revelatia crestina, de care luam cunostinta din Vechiul Testament si cu deosebire din Pentateuh cuprinde la rindul ei trei momente principale ceea ce arata ca nu e noua si nici aparuta dintr-o religie ezoterica.
Pr. Dr. Constantin Leonte
Lasă un răspuns