Eu să prind infractori?

Când suntem mici, fiecare dintre noi ne dorim ca, atunci când vom fi mari, să ajungem ceva. Eu nu mi-am dorit niciodată să ajung polițist. Dar am avut “generoasa” ofertă din partea unui agent de la Secția 1 din municipiul Bacău, care „galant” m-a invitat să caut infractori prin cartier să le înmânez procesele verbale și citațiile.

Acum vreo două zile, pe “orele 19 trecute fix”, mă trezesc cu un domn agent la ușă. Nici nu s-a recomandat, dar a avut grijă să îmi bage sub nas un teanc de foi. Apoi, vizibil impunător, mă înștiințează că toate hârțoagele lui trebuie să mi le lipească pe ușa de la intrare. Îl întreb cu ce ocazie trebuie decorată ușa mea, mai ales că sărbătoarea Crăciunului a trecut de ceva vreme. Aflu că procesele verbale cu amenzile și citațiile sunt pe numele feciorului fostului proprietar de la care am acumpărat apartamentul, prin 2000. La rândul meu încerc să îi explic agentului că nu am nicio legătură cu foștii proprietari și încerc să îl ajut cu locația pe unde stau aceștia, ca să le poată duce hârtiile. Domnul agent nu și nu, pentru că „în baza Ordonanței 2 eu trebuie să vă lipesc pe ușă hârtiile”. Motivația, fostul locatar nu își schimbase domiciliul și ultimul înregistrat la poliție era pe adresa mea, firește, expirat însă după atâți ani. Eu, amabil am încercat să îl ajut: să îi semnez ca martor și să-și lase hârtiile la avizierul blocului. Ți-ai găsit să îi explici lui Garcea! Mă simțeam ca în “Vacanța Mare”. Ba, iritat că nu îl las să îmi „violeze” ușa, îmi cere ferm să îi prezint buletinul. Firește, îl refuz.

Domnul agent însă insistă cu foile că așa este legea și că domiciliul unui om este un drept constituțional. Să avem pardon!. Poate dreptul meu la proprietate este prevăzut în Constituție! Milițianul revine însă la Ordonanța 2. Degeaba încerc să îi explic băbește: că dacă eu, de exemplu, am domiciliul la el acasă, ca flotant, nu pot să fac ce vreau în casa proprietate a lui – firește nu se punea problema că eu nu îl aveam luat în spațiu pe cel căutat. Ți-ai găsit! Domnul de la Secția 1 scoate ultimul as din mânecă. „Eu vă las citațiile, semnați ca martor, le lipesc pe ușă, apoi când plec eu le dezlipiți și le aruncați!”. Nici așa nu a ținut. Așa că organul s-a enervat și cu un ultim efort îmi recomandă să mă apuc să caut prin cartier persoana și să îi dau citațiile și să îi spun să se prezinte la secție. Păi bine, domnul polițist, eu sunt cel plătit să caute infractorul sau tu? Cum să merg eu și cu ce drept să împart procese verbale și citații, când tu ești plătit pentru așa ceva? Nu am ajuns la consens cu reprezentantul legii, așa că acesta a plecat cu promisiunea de a reveni a doua zi, cu un martor, la ușa mea. Firește nu a mai venit, dar o oră din viață a fost pierdută.

Sunt sigur că situația nu este singulară. Și mă întreb cu ce am greșit noi, contribuabilii de rând, care prin dările date statului avem grijă să le asigurăm lefurile celor care ar trebui să ne facă traiul mai sigur. Au trecut patru ani de când am reclamat furtul casetofonului din mașină, pentru că zona URA este una cu grad ridicat de infracțiuni. Nu am primit niciun semn ani întregi, iar târziu, am primit un răspuns. Cazul dumneavoastră a fost soluționat: autorul este necunoscut! Culmea, mai eram și întrebat dacă îmi mențin plângerea pentru instanță.