~2 min lectură 7 comentarii

Eugen Antica, fostul primar din Prăjești, condamnat la închisoare, pentru luare de mită și incompatibilitate

Redacția Ziarul de Bacău

Eugen Antica, fostul primar al comunei Prăjești din judetul Bacău, a primit azi sentința în procesul pe fond derulat la Tribunalul Bacău. Instanța l-a condamnat la închisoare, dar i-a făcut și o surpriză plăcută. Decizia nu este definitivă, poate fi atacată cu apel.
Eugen Antica
Judecătorii l-au condamnat pe Eugen Antica la 3 ani de închisoare, cu executare, pentru luare de mită și acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. Totodată, a fost anulată suspendarea executării unei pedepse mai vechi, de 8 luni de închisoare, în dosarul bacalaureatului de la Liceul din Podu Turcului. Cele două pedepse au fost contopite într-una, de 3 ani de închisoare, cu executare.

Totuși, instanța nu-l trimite după gratii pe fostul primar și dispune „suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 6 ani”.

Eugen Antica a fost trimis în judecată de DNA Bacău, în iulie 2015. Procurorii l-au acuzat de luare de mită, pentru că în perioada 2006-2008 ar fi cerut 10% din valoarea lucrărilor având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrării „Sediu Primărie comuna Prăjești – județul Bacău”. Eugen Antica a primit suma totală de 43.746,98 lei, în doua tranșe, la datele de 12.12.2007 și 27.03.2008, prin intermediul unei alte societăți pe care o controla în mod direct.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    mimi
    27 iunie 2016, 15:11
    0

    Dosarul ‘Podul Turcului” nu poate fi pus pe rol cu un inspector general adjunct implicat in el .

  2. E
    Elena
    27 iunie 2016, 15:14
    0

    Tentatiile sunt mari! Trebuie sa fii nascut corect! Sa ai in gena integritatea! Cei care nu sunt asa si ajung la putere, cred ca lumea e a lor si fac tot felul de afaceri murdare cu parteneri cu care se aseamana! Bine ca exista si INGERI care vegheaza si au grija ca greselile sa se plateasca! Poate ca intr-o buna zi va domni firescul, adica cinstea si corectitudinea, sa fie peste tot! Daca nu va fi asa macar sa visam! E un vis frumos!

  3. C
    Cetateanul Onest
    28 iunie 2016, 07:30
    0

    Nu au stiut unde sa caute procurorii , acest om a comis foarte multe „artificii” . De ce nu verifica nimeni cate sute de litri de motorina deconta lunar …ar fi putut face turul Europei intr-o luna si sa verifice actele de provenienta a tuturor terenurilor detinute de acesta .
    Este nevoie de o verificare a caietelor de masuratori aflate la Ocpi Bacau a tutror rudelor si sale sa se verifice daca corespund cu actele de rol aflate la comuna Prajesti. Sa se compare cu declaratiile de avere date in anii din urma…. s..a. Indiferent de situatie terenul nu se dilata si nici nu se comprima ca sa creasca numarul de hectare detinute de la un an la altul fara sa ai la baza acte de dobandire gen vanzare-cumparare , Sa spunem ca cele de mai sus su un pamflet sau…… nu .

  4. D
    Dan
    28 iunie 2016, 17:58
    0

    Cetatean Onest, ar fi foarte bine sa se intample ceea ce scrieti in comentariu. Din pacate e un foc de paie cu acest Antica. Sa vedeti ce JAF este in comuna Berzunti, dar absolut toate autoritatile acopera de 26 de ani Coruptia de acolo. A incercat ceva un fost director de scoala, dar a fost EXECUTAT de inspectorul scolar general de atunci Florin Lazar, actual adjunct in isj Bacau. A fost lovit din toate partile, dar a dat o lectie de demnitate si curaj. A lovit in sistemul mafiot.

  5. n
    nico
    29 iunie 2016, 12:05
    0

    CE baieti buni mai sunt judecatorii astia,a doua condamnare tot cu suspendare!!toate primariile din judetul bacau trebuiesc s au facut mule contacte de lucrarii in familie si au incasat multi banii baietii destepti.

  6. v
    vasilica
    30 iunie 2016, 18:24
    0

    Razbunare PSD ista se cheama tot ce se intampla….

  7. S
    Stefan 1
    3 iulie 2016, 16:58
    0

    Nici acum Prajestii nu au ales pe cine trebuia …..
    Cum focu’ tot alegeti pe cei care urmeaza sa aiba probleme penale ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.