~3 min lectură 1 comentariu

Eugen Antica, primarul comunei Prăjești, plasat în arest la domiciliu de DNA. Se pregătește un val de primari și consilieri locali revocați

Redacția Ziarul de Bacău

DNA Bacău l-a plasat azi în arest la domiciliu pe Eugen Antica, primarul comunei Prăjești. Acesta este cercetat în mai multe dosare penale, fiind deja condamnat cu suspendare în dosarul „Podu Turcului”, pentru că a încercat să-și cumpere diploma de bacalaureat. Eugen Antica ar putea fi revocat alături de primarii din Onești și Sascut, dar și de câteva zeci de consilieri locali din județ.
Eugen Antica
În acest moment, DNA nu a anunțat oficial care sunt acuzațiile care i se aduc lui Eugen Antica, însă este posibil să aibă legătură cu achizițiile publice făcute de Primăria Prăjești. De exemplu, Curtea de Conturi a descoperit plăți mari de bani pentru asfaltări și pietruiri de drumuri care nu s-au făcut în realitate.

Eugen Antica a predat azi ștampila și cheile primăriei, având și interzis să se mai întâlnească cu vreun subordonat.

De altfel, după toate probabilitățile, Antica își va pierde mandatul de primar, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că rămân fără funcții nu numai aleșii condamnați la închisoare cu executare, ci și cei care au primit „cu suspendare”.

Primarii din Onești, Sascut, Prăjești și câteva zeci de aleși locali ar putea fi revocați în câteva zile

În aceeași situație ar putea fi și Laurențiu Neghină, primarul din Onești, condamnat și el cu suspendare, tot în dosarul bacalauratului de la Podu Turcului, dar și Cristinel Bostan, primarul comunei Sascut, condamnat definitiv pentru ultraj. Demiterea celor trei primari condamnați cu suspendare va fi posibilă numai dacă nu le-a expirat perioada de încercare care de regulă este prevăzută în aceste sentințe judecătorești.

sentinta
Așa cum se observă și din facsimilul sentinței, termenul de încercare al primarilor Laurențiu Neghină și Eugen Antica este de 2 ani și 8 luni, de la data rămânerii definitive. Cum ÎCCJ a respins recursurile pe 14 noiembrie 2013, perioada de probă nu a expirat, iar mandatele celor doi sunt în pericol de revocare.

Conform unor surse neconfirmate oficial, Instituția Prefectului verifică situația celor trei primari, dar și a câtorva zeci de aleși locali din tot județul Bacău. Cel mai probabil, se va ajunge la cel mai mare val de schimbări de aleși locali înregistrat vreodată. Desigur, cu excepția alegerilor.

Vom reveni cu amănunte.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    coman Ioan
    14 iunie 2015, 13:53
    0

    In sfarsit !!Putea sa se miste lucrarea inca de la Bacalaureat dar fiind vorba de o investigatie ” grea”, trecem cu vederea pe meseriasii din DNA Bacau !!??care ar trebui verificati mai des de superiorii lor: de or fi obositi, stresati, poate le trebuie ajutor !!??De ce nu-l cer !??Oricum succes , a mai cazut un golan!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.