Leul s-a depreciat ieri, 21 noiembrie, împreună cu celelalte monede din regiune, și a pierdut 1,27% față de euro, ca urmare a îngrijorărilor pe care le au investitorii în privința plasamentelor cu grad mare de risc. Aceasta ce a determinat Banca Națională să afișeze un curs de referință de 3,5393 de lei pentru un euro.
Leul s-a depreciat ca urmare a ordinelor relativ constante de cumpărare de valută în schimbul leilor. Ulterior, leul și-a revenit ușor la 3,5150 – 3,5190 lei/euro, după care a continuat să se deprecieze pînă la 3,5430 lei/euro. Cursul descrie o depreciere a monedei naționale cu peste 4 bani față de euro, de la 3,4948 lei cît era marți. Leul nu a mai trecut de acest nivel din 28 septembrie 2006, cînd BNR a afișat un curs al monedei europene de 3,5415 lei. „Deprecierea leului pînă la un nivel minim pentru anul 2007 face parte din corecția naturală spre nivelurile normale ale fundamentelor economice” – a apreciat, ieri, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. Aflat la Bacău, tot ieri, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că deprecierea leului nu reprezintă un lucru grav, deoarece moneda națională ajunge la nivelul ei corect din punct de vedere economic și, în plus, acest curs stimulează exportul și frînează importurile. „Cursul leului, cînd a fost 3,2 – 3,1 și ceva, a fost un curs cu totul și cu totul supraevaluat, care nu avea nicio legătură cu realitatea economiei din România” -a subliniat primul-ministru, care a amintit și afirmațiile guvernatorului BNR, potrivit cărora abia în prezent cursul leului are un nivel real în raport cu performanțele economiei. Șeful Executivului a evidențiat, totodată, că deprecierea nu are efecte negative asupra economiei. „Eu cred că nu este un lucru rău că ajunge cursul la 3,5 lei față de euro. Lucrul acesta va ajuta, într-o bună măsură exportatorii, va mai pune puțin frînă la anumite importuri, ceea ce e foarte bine” – a mai spus primul-ministru. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.