~2 min lectură 0 comentarii

“Eurocivica” a oferit cadouri copiilor de la Centrul de Educație Incluzivă nr.1

Redacția Ziarul de Bacău

Micuții au primit 40 de pachete cu dulciuri și fructe cu ocazia Zilei Copilului.

even.euro

Ștefan POPA

Copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.1 au avut parte de o surpriză în avans. Cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, aceștia au primit ieri cadouri . Asociația „Eurocivica”, reprezentată de președintele Ilie Bârzu, a oferit micuților 40 de pachete cu dulciuri și fructe și, în semn de recunoștință, câte o floare pentru profesorii care se ocupă de ei. „M-au impresionat acești copii și îmi doresc ca peste ani, prin tratamente, să scape de problemele pe care le au – declară Ilie Bârzu, președintele asociației. Chiar dacă vor uita ce s-a întâmplat acum este important sentimentul pe care îl trăiesc când primesc cadourile, sentiment pe care și-l vor aminti cu siguranță”. Ilie Bârzu a mai precizat că a mai pregătit o surpriză pentru 1 iunie copiilor de la mai multe grădinițe din zona Nord, cărora le va oferi 100 de pachete cu dulciuri și fructe din partea Asociației “Eurocivica”, cu sprijinul doctorului Delia Lupușanu. „Asociația Eurocivica, reprezentată de Ilie Bârzu, s-a implicat întotdeauna în sistemul de educațional – explică Adina Albu, directorul adjunct al Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr.1. Este un gest deosebit de recunoaștere a faptului că acești copii nu trebuie marginalizați pentru că au drepturi egale cu orice alt copil. Trebuie să luptăm și să reușim să îi integrăm în societate”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.