~3 min lectură 9 comentarii

Eurodeputatul Benea, după aprobarea PNRR: „Avem de-a face cu o decuplare a Moldovei de la trenul redresării și rezilienței, pusă în operă de ipocriții care, în 2018, promovau o lege pentru Autostrada Unirii!”

Gabi MIHAI

Planul Național de Redresare și Reziliență, propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost adoptat de Guvernul României, în a doua lectură, odată cu Memorandumul care mandatează acest minister pentru a desfășura negocierile pe document cu Comisia Europeană, se arată într-un comunicat oficial al MIPE. Eurodeputatul Dragoș Benea critică forma în care a fost aprobat PNRR.

„Pe fond, rămâne cum am stabilit: Moldova nu va avea autostradă prin PNRR, dar va avea metrou la Cluj”, afirmă europarlamentarul băcăuan.

Ghinea, Drulă & co. par să nu fi înțeles nimic din recomandările Comisiei Europene privind elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și principiile care trebuie să jaloneze acest document strategic. 

 În linii generale, noul PNRR e… vechiul PNRR, adică aceeași improvizație cu miniștri USR la „creație”, un fel de „șaorma cu de toate” din care nu aflăm esențialul, respectiv: ce proiecte vor fi concret propuse spre finanțare, care este costul lor estimat (defalcat pe fiecare proiect în parte), termenul de implementare etc. 

 Pe fond, rămâne cum am stabilit: Moldova nu va avea autostradă prin PNRR, dar va avea metrou la Cluj. Fapt cu atât mai curios, cu cât conform studiului de prefezabilitate metroul clujean va fi construit în 11 ani, mult dincolo de termenul limită – dec. 2026 (ptr. ultimele plăți) – fixat pentru proiectele finanțate prin Mecanismul european de redresare și reziliență. Între demagogia politică și studiul de prefezabilitate, înclin în favoarea ultimului.

 Rămâne o enigmă de ce actuala guvernare insistă să avanseze în PNRR astfel de propuneri nefundamentate, care vor pica fără îndoială la analiza pragmatică a Comisiei, oricâtă îngăduință ar manifesta aceasta față de simulacrul de redresare & reziliență cu care Ghinea și ai lui vor să meargă la negocieri la Bruxelles. 

 A rămas în vigoare inițiativa de constituire a unui „Fond de reziliență”  de 4 mld. euro pentru localități prin care, în numele „coeziunii teritoriale”, guvernarea PNL+USR va căuta să piloteze politic, adică discreționar, alocarea de fonduri europene, privilegiind administrațiile locale cu patalama politică regulamentară. 

 În final, îmi permit să remarc că avem de-a face cu o decuplare prin premeditare a Moldovei de la trenul redresării și rezilienței, pusă în operă chiar de către politicienii ipocriți care, în 2018, promovau o lege pentru construirea „Autostrăzii Unirii”, act rămas până azi fără urmări notabile, la aproape 3 ani de la aprobarea sa de către Parlament. 

P.S. – Ilustrativ pentru opacitatea și obtuzitatea cu care guvernarea PNL+USR a conceput PNRR este faptul că propunerile Consiliului Județean Bacău pentru creșterea rezilienței sistemului medical și de intervenții pentru situații de urgență au rămas fără „feed-back” din partea autorităților centrale, deși – în conformitate cu reglementările europene – astfel de proiecte sunt eligibile cu prioritate.

– eurodeputatul Dragoș Benea
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Rada
    8 aprilie 2021, 09:30
    0

    Pacat ca nu mai exista o opozitie in Parlamentul Romaniei.

    1. a
      alina
      8 aprilie 2021, 10:04 răspuns pentru @Rada
      0

      ba nu. e foarte bine. sa faca praf tara usr pnl linistiti. asta merita tara asta. asta s-a votat asta sa suporte. usr. usr peste tot.

      1. d
        ddd
        8 aprilie 2021, 11:54 răspuns pentru @alina
        0

        D-na Alina, stilul telegrama de prin 1900 e foarte simpatic ,dar cred ca exista o eroare de logica aici.E ca si cum te-ai fi urcat intr-un autobuz, iti dai seama imediat ca soferul este un idiot -eventual si cativa pasageri ( din acelasi partid ! 🙂 sic! ) si ce faci?…iti doresti sa intre prostanul cu autobuzul intr-un copac ca sa demonstrezi ca soferul e complet tampit! -uitand ca esti in autobuz!.Cred ca ar trebui ca impreuna sa facem ceva, ca idiotii sa ramana la locul lor de idioti si sa vina la volan un sofer cat de cat cu toate tiglele pe casa! (adica cat mai aproape de normal).Nu stiu exact ce trebuie facut dar cred ca trebuie sa impiedicam ca autobuzul sa intre in copac.Scuze pentru interventie.

        1. S
          Sustin USRi!
          9 aprilie 2021, 07:50 răspuns pentru @ddd
          0

          Matale faci o confuzie intre democratie si filmul Speed.
          In democratie se asteapta ca cei care-s votati sa isi duca mandatul la final! Faptul ca e amuzant (trist vorbind, nu haha!) „omu’ nou” de la conducere (doar trebuie sa te uiti la Citu, la Drula si la VV/Moldovan si aia e!) iar cei care l-au votat isi cam dau cu tesla-n oo, nu inseamna ca trebuie inlaturat „omu’ nou”!
          Nu era „omu’ nou” cu „transparenta”, „schimbarea”, etc. ‘n gura din 5 in 3 minute? Nu era „omu’ nou” cu #ciumarosie in gura din 3 in 2 scunde? Cine nu sare, ia condamnare?! Daca asta s-o votat, asta sa suportam!
          Atunci, sa il ascultam pe „omu’ nou”!
          #neomarxism vs #ciumarosie

    2. I
      Inel
      8 aprilie 2021, 12:00 răspuns pentru @Rada
      0

      Pai de ce sa faca opozitie, pentru cine? Cat au fost PSD la putere si toata lumea avea de toate nu a fost bine, era lumea in strada ca se taie padurile ca se impurumuta si platesc copii nostri. Acum lasa-i pe oameni sa vada cu ochii lor ce inseamna noua drepta, angajari ilegale, numiri pe postruri, imprumuturi cu nemiluita, eruo 5 lei someri etc. Asa e omul nu stie ca i era bine pana nu i este mai rau.

      1. o
        okii
        8 aprilie 2021, 16:59 răspuns pentru @Inel
        0

        Aham…”toata lumea avea de toate” ! :)))))))
        Adica ulei, faina, biscuiti si o sacosa. La fiecare alegeri,

        1. T
          Tanta
          9 aprilie 2021, 08:43 răspuns pentru @okii
          0

          In curand nu vor mai avea nici ueli faina si ce mai zici tu acolo. Si PNL ul tot cu sacosa era, asa ca las-o moale

  2. v
    vlad
    8 aprilie 2021, 17:49
    0

    sant extrem de derutat…m am uitat si eu prin PNRR: A7 e in carti ba chiar acum sunt prevazute si legaturi cu a7 pentru Botosani,Vaslui,Piatra Neamt ..mi se pare in regula plus bucata Din A8 care leaga si Iasul cu A7 si eventual cu mult sustinuta A13.Inteleg ca era mai important sa se faca in primul rand A13 .. care nu duce nicaieri cel putin deocamdata…A13 ramane in carti cu start executie sfarsitul 2023 prin POT.Prin PNRR ar fi inceput tot in 2023…Deci trag concluzia ca supararea cea mare este ca sunt conectate si celelate orase din Moldova in loc sa fie doar Bacaul cum doreste domnul Benea….Pai domnul Benea sa si faca autostrada cu banii lui daca vrea doar pentru Bacau…

  3. G
    GIGEL
    9 aprilie 2021, 05:15
    0

    Acesta este rolul lui Benea in opozitie ,sa tracane degeaba si nimeni sa nu l bage in seama…..

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.