~2 min lectură 4 comentarii

Eurodeputatul Dragoș Benea: „Trecem printr-un curent populist-extremist. UE trebuie să demonstreze că solidaritatea şi coeziunea sunt baza proiectului european”

Andra Juverdeanu

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele comisiei REGI din cadrul Parlamentului European, a avut o dezbatere cu vicepreședintele Comisiei, Raffaele Fitto, în care a subliniat cât de important este ca UE și statele membre „să demonstreze că solidaritatea şi coeziunea nu sunt cuvinte golite de conținut, ci chiar baza proiectului nostru european.”

Întâlnirea a avut loc în contextul în care, nu peste mult timp, în cadrul comisiei REGI, vor începe discuții aprofundate privitoare la cum va arăta arhitectura politicilor de coeziune, la nivelul Uniunii Europene, după 2027, odată cu încheierea actualului cadru bugetar multianual (2021 – 2027).

„Este un subiect spinos, care ne preocupă pe noi toți, mai ales că trecem printr-un context general complicat, marcat de revirimentul unor curente populist-extremiste care vor pune, nu mă feresc să o spun, la grea încercare – în anii ce vor veni – atât reziliența politicilor promovate de UE, cât şi solidaritatea statelor membre”, a precizat europarlamentarul Dragoș Benea.

În schimbul de opinii pe care l-am avut astăzi, în cadrul comisiei REGI, cu vicepreşedintele Comisiei, dl. Raffaele Fitto, am evidențiat că UE şi statele membre trebuie să facă ce ştiu mai bine: să demonstreze că solidaritatea şi coeziunea nu sunt cuvinte golite de conținut, ci chiar baza proiectului nostru european.

Am căzut de acord în cadrul discuțiilor să milităm pentru consolidarea principiilor ce guvernează politica de coeziune a UE, care trebuie să rămână semnificative şi după 2027, respectiv pentru gestiunea partajată, abordarea teritorială şi, nu în ultimul rând, pentru creşterea importanței parteneriatelor pe coeziune, locale şi regionale, mai ales acum când unele voci pun – nejustificat – la îndoială necesitatea acestui tip de colaborare (care şi-a dovedit eficiența decenii la rând).

Am încredere că, împreună cu domnul comisar Fitto, vom clădi un autentic „parteneriat pentru coeziune”, astfel încât statele membre să aibă la îndemână, în anii ce vor veni, pârghiile necesare pentru a depăşi turbulențele şi provocările care ne vor ieşi în cale.

– Dragoș Benea, eurodeputat și președinte al Comisiei REGI din cadrul Parlamentului European
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. r
    radu-radu
    29 ianuarie 2025, 09:45
    0

    Daca exista un plan european de a fura alegerile, atunci este coeziune.

  2. r
    radu-radu
    29 ianuarie 2025, 09:46
    0

    Daca exista un plan european de a fura alegerile, atunci este coeziune. Daca nu este un control de opinie atunci parerea mea va fi piblicata.

  3. J
    Jos Cenzura
    29 ianuarie 2025, 10:11
    0

    Puteți sa îmi spuneți de ce a prins acest curent populist ?

  4. C
    C.Cristian
    29 ianuarie 2025, 15:52
    0

    D- nul Benea dacă treci prin curentul populist – extremist ai grijă să nu te curentezi! Sau ești obișnuit să furi curent! Lasă teoriile și fă ceva concret pentru țara ta! Cam o dată la două săptămâni cel mult apari cu declarații care sună frumos și cam atât! Realizări vrem să vedem!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.