~3 min lectură 0 comentarii

Europarlamentarii PSD reclamă la CE refuzul Guvernului de a organiza referendum privind regionalizarea

Redacția Ziarul de Bacău

Europarlamentarii PSD Cătălin Ivan, Victor Boştinaru şi Viorica Dăncilă au solicitat Comisiei Europene să le comunice dacă este la curent cu intenţia Guvernului de a nu organiza un referendum pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României, se menţionează într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.

Europarlamentarii PSD vor, totodată, să afle dacă CE a primit din partea Guvernului Boc vreun studiu de fezabilitate privind costurile acestei reorganizări, care se vrea a fi făcută într-un termen foarte scurt.

‘PDL a lansat ipoteza eliminării subiectului privind structurile administrativ-teritoriale din Constituţie şi reglementarea prin act normativ si asumarea răspunderii. Dar un astfel de proces amplu nu poate fi făcut fără consultarea populaţiei. Legea Referendumului Nr. 3/2000, art. 13, alin. 3, specifică: Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz, organizarea referendumului este obligatorie’, se arată în solicitarea trimisă Comisiei Europene de către cei trei eurodeputaţi PSD.

Europarlamentarii PSD susţin că toate costurile pe care le implică reforma administrativă în viziunea PDL „vor fi enorme” pentru populaţie.

‘Un astfel de proces înseamnă pentru fiecare cetăţean al României schimbarea cărţii de identitate, schimbarea permisului de conducere, schimbarea paşaportului, a actelor de cadastru, pe calculul actual şi la preţurile actuale, fiecare cetăţean va plăti în jur de 600-700 RON pentru a schimba documentele. La toate acestea, se vor adăuga şi cheltuielile autorităţilor locale’, mai spus europarlamentarii PSD.

Potrivit acestora, orice modificare semnificativă, care are un impact asupra politicii de coeziune, trebuie sa fie făcută cu acordul Comisiei Europene şi ca urmare a realizării unui studiu de fezabilitate.

‘Comisia Europeană a informat Guvernul român, în mod oficial şi în repetate rânduri, încă din 2008, cu privire la faptul că o reformă regională ar putea fi implementată numai după ce au avut loc consultări politice serioase între partidul aflat la guvernare, opoziţie, asociaţii şi societatea civilă pentru a se asigura că această reformă poate oferi predictibilitate, stabilitate şi că va avea succes ca urmare a referendumului cerut de către Constituţie’, se mai arată în comunicatul de presă.

În solicitarea adresată CE, eurodeputaţii au amintit că ‘principalul partid aflat la guvernare intenţionează o reorganizare administrativă a României rapid, fără să organizeze un referendum, fără consultări de amploare între guvernare, opoziţie, asociaţii şi societatea civilă’. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.