~2 min lectură 0 comentarii

Evacuările taberelor ilegale de romi din Franţa continuă

Redacția Ziarul de Bacău

Ca urmare a măsurilor enunţate de preşedintele Sarkozy, în Franţa se multiplică acţiunile de evacuare a romilor din taberele ilegale. La 11 august, prefectura din Montpellier (sudul Franţei) a trecut la aplicarea unor hotărâri judecătoreşti de evacuare a două tabere de romi originari din România, care se aflau pe terenuri private, scrie ziarul Midi Libre.

În total, 54 de persoane din cele două tabere, din care o treime copii au fost rugate să îşi facă bagajele. Acţiunea s-a derulat fără niciun incident. Săptămâna trecută, romii fuseseră deja anunţaţi de poliţie în legătură cu această operaţiune de evacuare.

Una din hotărârile judecătoreşti datează din martie trecut, iar cealaltă din 2007. Deşi prefectura explicase la sfârşitul lui iunie că va analiza fiecare caz în parte, fără a proceda la evacuări în masă, dat fiind contextul actual, s-a trecut la punerea în aplicare a desfiinţării celor două tabere.

Romii pot beneficia de o viză de şedere de trei luni şi dacă după expirarea acestui termen nu pot dovedi că au resurse suficiente pentru un trai decent, atunci vor fi expulzaţi. Unii dintre ei au solicitat deja ajutorul pentru repatriere, dar nu au părăsit teritoriul francez, alţii aşteaptă să primească suma respectivă (300 de euro pentru fiecare adult, plus biletul de avion).

Există un mare număr de romi care au beneficiat deja de acest ajutor, s-au întors în România, dar au revenit iar în Franţa. ‘Nu mai pot beneficia a doua oară de ajutorul respectiv. Suntem într-o situaţie fără ieşire: ei nu pot munci aici, nu au o locuinţă, îi ajutăm să se întoarcă în ţara lor’, potrivit unui oficial al prefecturii. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.