Evenimentul din 23 august 1944, o decizie responsabilă a Regelui

          Adevărul despre evenimentele de la 23 august 1944 începe cu alăturarea României Germaniei în războiul antisovietic, ca urmare a pierderilor teritoriale ale Basarabiei, Bucovinei de Nord, ţinutului Herţei, Cadrilaterului şi Ardealului de Nord, de către români, în 1940. Războiul a început cu îndemnul mareşalului Ion Antonescu, ,,Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!”, la 22 iunie 1941. Evenimentele însă au avut o cursivitate paralelă cu intenţiile şi acţiunile lui Antonescu, armatele române şi germane suferind înfrângeri pe frontul de est şi fiind nevoite să se retragă.

Mulţi ostaşi români au căzut prizonieri, alţii şi-au pierdut viaţa în lupta cu armata sovietică. De asemenea, ţara a fost bombardată de avioanele americane, mai ales la Bucureşti şi în inima petrolieră a maşinii de război germane, la Ploieşti. Odată cu debarcarea trupelor aliate anglo-americane în Normandia, pe 6 iunie 1944, s-a pecetluit soarta războiului. Drept consecinţă, pe 20 iunie 1944 s-a înfiinţat Blocul Naţional Democrat, constituit din Iuliu Maniu (PNŢ), C. I. Brătianu (PNL), Constantin Petrescu (PSD), Lucreţiu Pătrăşcanu (PCR). Blocul avea ca ţintă încheierea unui armistiţiu, prin ieşirea României din Axă şi alăturarea în coaliţia Naţiunilor Unite.

Acţiunea, aflată sub comanda Suveranului s-a stabilit pentru data de 23 august 1944, la ora 16, dată la care Ion Antonescu şi Mihai Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, au fost chemaţi la Palat, pentru ca Regele să ceară Mareşalului acceptarea armistiţiului, fără ştirea fuhrerului, în condiţiile Alianţei. Mareşalul a fost un opozant vehement al acestui demers, cu toate că armata rusă se apropria de hotarele estice ale României. De aceea, Regele, în acord cu politicienii favorabili Alianţei, a ordonat demiterea şi arestarea lui, ca soluţie pentru trecerea armatei române de partea armatei ruse. Ordinul conţinea şi condiţia explicită de a nu fi predat ruşilor – ceea ce nu s-a întâmplat! Antonescu, împreună cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, cu Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, şi Constantin Z. Vasiliu, ministru de interne, a fost executat pe 1 iunie 1946.

La ora 22, în ziua arestării lui Antonescu, Regele a dat o Proclamaţie către ţară, apoi a format un guvern condus de generalul Constantin Sănătescu, în urma refuzului lui Iuliu Maniu, care fusese propus iniţial ca premier. Acţiunii subite de întoarcere a armelor împotriva armatei germane i-a urmat o contraofensivă infernală, dar fără sorţi de izbândă, Germania capitulând în cele din urmă, pe 9 mai 1945. Pentru actul istoric de curaj, Regelui Mihai i s-a acordat Ordinul Victoriei – cea mai mare distincţie sovietică -, iar din partea preşedintelui SUA i s-a conferit gradul de Cavaler, Şef al Legiunii de Merit.

Paradigma uzitată o jumătate de veac, „marea insurecţie antifascistă şi antiimperialistă” este în  neconsonanţă cu istoria şi înnoroiază personalităţile care au făptuit evenimentele de la 23 august. Toate popoarele au în devenirea lor o zi care să le fi schimbat radical drumul în istorie, printr-o insurecţie, revoluţie, răscoală sau revoltă. Pentru poporul român, după venirea la putere a comuniştilor şi până în anul 1989 – în cazul unora, chiar până azi şi poate că şi până mai târziu – ziua aceasta este 23 august 1944. Ea a fost confiscată de comunişti, asumată drept o glorie a lor, care le lipsea, deşi faptele se datoreză în primul rând Majestăţii Sale Regelui Mihai I.