„Evoluția economică a județului din 2007 nu ține de administrație sau factorul politic. Este important ca sectorul privat să funcționeze decuplat d…

Administrator

trimitere de pe P1

are foto inve – Cele mai mari producții industriale se obțin în industria de rafinării și industriile chimice

CITAT
„Evoluția economică a județului din 2007 nu ține de administrație sau factorul politic. Este important ca sectorul privat să funcționeze decuplat de influențele politice și factorii administrativi. Noi trebuie să le asigurăm condiții de dezvoltare economică liberă și condiții de concurență corecte” – Gabriel Berca, prefectul județului

întreprinzătorii privați, motorul economiei județului

Claudiu TĂNĂSESCU, Petru DONE

• peste 70% din investițiile din județul nostru au fost realizate în primele nouă luni ale anului 2007 de agenți economici privați n investițiile au crescut față de 2006 cu 12,5% n analiza dezvoltării economice a județului nostru a fost făcută la ședința Colegiului Prefectural

Prefectul Gabriel Berca a prezentat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, de ieri, date și indicatori despre evoluția economico-socială a județului nostru, în primele nouă luni ale anului 2007. Cifrele au fost analizate comparativ cu aceeași perioadă a anului 2006. Datele au fost prelucrate de Direcția Județeană de Statistică Bacău și au un caracter provizoriu pînă cînd se va încheia întreaga evaluare pe anul trecut. Oricum, rezultatele sînt îmbucurătoare. Valoarea investițiilor agenților economici în primele nouă luni ale anului trecut a crescut față de aceeași perioadă din 2006 cu 12,5 procente. Majoritatea investițiilor, 71,5%, aparțin agenților economici privați, 15,6% sînt realizate de cei cu capital mixt și doar 8,9% de firmele proprietate națională sau locală. „Evoluția economică a județului din 2007 nu ține de administrație sau factorul politic. Este important ca sectorul privat să funcționeze decuplat de influențele politice și factorii administrativi. Noi trebuie să le asigurăm condiții de dezvoltare economică liberă și condiții de concurență corecte”, a declarat Gabriel Berca. Prefectul Berca a arătat că a crescut și cîștigul mediu net, județul Bacău situîndu-se pe locul opt la nivel național. El a vorbit și despre construcția de noi locuințe, despre turism, pensii sau rata șomajului.

Rafinăriile, chimia și industria alimentară în top

Influențe pozitive mai mari în Indicele Producției Industriale al județului le-au avut extracția hidrocarburilor și serviciile anexe, cu un plus de 26,3%, după o reducere, în 2006, cu 9,5% comparativ cu 2005 (pondere de 10,7% în total industrie). Tăbăcirea și finisarea pieilor, fabricarea articolelor de marochinărie și încălțăminte au cunoscut o creștere de 2,78 de ori, după ce în 2006 au avut o
scădere cu 3,2% față de 2005 (pondere de 1,1%). De asemenea, producția de mobilier a crescut cu 46,6%, după ce în 2006 a scăzut cu 12,7% față de 2005 (pondere de 1,7%). Volumul producției industriale a crescut în industria încălțămintei și a pielăriei cu 178,3%, în industria mobilei cu 46,6%, în extracția hidrocarburilor cu 26,3% și în captarea, tratarea și distribuția apei cu 22,4%. Cele mai mari producții industriale se obțin în industria de rafinării și industriile chimice, alimentară și petrolieră, cu o pondere de peste 50% din total.

O cincime dintre salariații Regiunii Nord-Est sînt în Bacău

În structura volumului de investiții, lucrările de construcții dețin o pondere de 38,2%, utilajele (cu și fără montaj) 29,4%, mijloacele de transport 27,6%, diferența fiind dată de alte cheltuieli de investiții. Valoarea lucrărilor de construcții a fost în creștere cu 18,3% în primele nouă luni din 2007, față de aceeași perioadă din 2006. Lucrările de construcții dețin o pondere de 37,5%, lucrările de reparații curente 51,3%, iar cele de reparații capitale 11,2%. în creștere a fost și numărul de salariați, cu peste 3.500. Județul Bacău are 21,2% din efectivul de salariați al Regiunii Nord-Est și cea mai mare dinamică la acest indicator.diferența fiind dată de alte cheltuieli de investiții. Valoarea lucrărilor d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.