Evreii revendică o parte importantă din zona centrală a Bacăului

Tîrgul de comercianți și meșteșugari, Bacăul a fost cunoscut pînă după cel de-al doilea război mondial pentru puternicul nucleu de populație evreiască ce a trăit aici. Unii istorici acreditează ideea că, în dezvoltarea interbelică a zonei, o influență deosebită au avut-o evreii care, în anumite momente ale istoriei locului, au fost numeric mai mulți decît creștinii. Primele ateliere mecanice au fost deschise la noi în oraș de Strulică Schwartz și Marcu Steinberg. Tinichigeriile au luat amploare sub patronajul lui Lazăr Dingot sau Volf Marcovici. Geamgii cunoscuți erau Zilberman și Zaider. Zugraful N. Ingher era un exemplu de capacitate și corectitudine. Cunoscute erau tociulăria Pizam și atelierul de frînghierie Irihăm Antler. Ceasornicarii leon și Artur Solomon puteau să repare orice ceas. Renumiți în tot orașul erau fotografii Agatstein, Segal sau Strulescu. De atelierele de cioplitorie în piatră s-au ocupat L. Suckerman sau David Segal.

Șmil Moscovici era unul dintre cei mai renumiți dărăcitori de lînă din zona Moldovei, în timp ce Ilovici, Avner Idelovici se ocupau de vopsitul materialelor. Dar, una dintre îndeletnicirile care i-a făcut celebri pe evreii băcăuani a fost croitoria. H. Schwartz, G. Iussen, Micu și Lupu Șaler erau „croitori de lux”. Case de modă pentru femei aveau Lora David și Carolina Moscovici, în timp ce Paula Schwartz și Fanni Arosohn erau renumite modiste și lenjerese. În paginile de istorie interbelică ale orașului Bacău, evreii sînt întîlniți printre cojocari, blănari, cizmari, curelari, confecționeri de lăzi de zestre, măcelari. Cei mai mulți localnici se tundeau la frizerii evrei, la Moritz, în centrul orașului, sau în cartiere mărginașe, la Haim și Cioară.

Primii industriași din Bacău au fost tot evreii. În 1922, s-a înființat Uzina S Fielderman, cu o fabrică de pielărie, una de postav, o moară și o uzină hidroelectrică.Fabrica Isvoranu, actualul „Pobac”, ocupa în 1944 unul dintre primele locuri în țară. În 1923, a fost fondată fabrica de casinci și basmale „Camelia”, aparținînd lui I. Milcovici. Trei ani mai tîrziu, I. Nahmansohn înființa fabrica de ciorapi „Idealul”. Celebră pentru acea vreme a fost și moara lui H. Calmanovici, care a funcționat și după cel de-al doilea război mondial. În metalurgie, cea mai importantă unitate a fost turnătoria Davidovici&fiii, înființată în 1918.Rafinăria Blum-Făinaru a produs, în perioada interbelică, benzină pentru aviație și automobile. Și lista ar putea continua.

Cei aflați acum în plină maturitate, încă au mai gustat din parfumul magazinelor cu încăperi înalte și podele lustruite cu terbentină, de pe fosta Strada Mare. Prăvăliile evreiești au dispărut, la fel și proprietarii lor, care au migrat masiv, în anii comunismului, în toate colțurile lumii. „Au plecat în special cei tineri, care nu se vor mai întoarce niciodată, decît în vizită. Cred că, în următorii 50 de ani, nu vom mai vorbi despre comunitatea evreiească din Bacău”, spune Izu Butnaru, secretarul comunității evreiești din Bacău.

O parte dintre cei care au luat calea exilului ar vrea să își recapete proprietățile pentru care au muncit părinții sau bunicii lor. Cele mai multe au fost rase de buldozerele comuniste. Dacă s-ar putea retroceda imobilele și pămînturile, evreii ar avea dreptul să recîștige mare parte din zona centrală a orașului.