învățămîntul românesc – perspectiva europeană
DORU CIUCESCU
învățămîntul de toate gradele suferă transformări profunde în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană prin conturarea unui „profil de formare european”, orientat atît spre a ști și, mai ales, spre a face (achiziția de competențe). Acest proces are, evident, suișuri și coborîșuri, care coroborate cu celelalte „accidente de parcurs” ale tranziției de la economia centralizată la economia de piață au dus la numeroase – eufemistic vorbind – iritări din partea părților interesate: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, autoritățile locale și centrale, organizațiile care creează cererea și oferta resurselor umane. De aceea, am considerat oportună prezentarea unor aspecte care privesc reforma învățămîntului românesc. Urmează ca cititorii să judece dacă aceste articole aduc clarificări privind necesitatea corelării sistemului de învățămînt național cu cel european.
De ce nu cheltuim fondurile europene?
Fondurile de dezvoltare care vin din partea Uniunii Europene în vederea aderării României nu sînt cheltuite în întregime. Din contribuția financiară a țării noastre la granturile europene numai aproximativ 60 la sută revin proiectelor românești, restul banilor fiind utilizați de străini! De exemplu, începînd cu 1 ianuarie 2000 în România ajung anual 700 de milioane de euro prin programul SAPARD, care finanțează proiecte majore în domeniul agricol și al dezvoltării rurale. Or, abia în anul 2005 s-a reușit consumarea integrală a acestor fonduri. O cauză importantă a acestei neîmpliniri o menționează chiar Agenția SAPARD: „Multe dintre cererile depuse au fost respinse din cauza (…) proastei completări a formularelor de finanțare”! Pentru acoperirea lipsei de pricepere în a concepe un proiect s-au înființat zeci de agenții de consultanță, dintre care numai una are în evidență proiecte SAPARD în valoare totală de aproape un miliard de euro! De ce nu au reușit unii întreprinzători să copleteze corespunzător formularele de aplicare relativ simple, care permit, de exemplu, calcularea automată a bugetului? Un răspuns la această întrebare trebuie căutat într-una din numeroasele deficiențe ale învățămîntului românesc: slaba utilizare a învățării centrate pe proiect, încă din clasele mici, așa cum se întîmplă, de exemplu, în Franța.
în termeni economici, proiectele sînt investiții de capital sau alte fonduri pentru atingerea unor obiective tactice sau strategice, la care modalitățile de realizare sînt denumite tactici sau strategii, după cum ciclul lor de viață este de maxim un an, respectiv de cel mult cinci ani.
în învățămînt, noțiunea de proiect are înțelesul menționat anterior, în cazul referirii, de exemplu, la dezvoltarea instituțională, sau unul specific, didactic, dacă are în vedere construirea unui anumit mod de gîndire. învățarea centrată pe proiect permite elevilor să utilizeze cunoștințe și tehnici de lucru dobîndite la mai multe discipline, adică să realizeze ceea ce în didactică se numește transfer. Din acest motiv, respectiva metodă didactică are un caracter transdisciplinar, adică se referă la conținuturi care se află între și înăuntrul unor discipline, ba chiar în afară de orice disciplină. Pentru realizarea unui proiect se recomandă parcurgerea următorului algoritm de activități: stabilirea temei, formularea obiectivelor, fixarea datei limită, formarea grupurilor de lucru, repartizarea sarcinilor, studierea unor surse bibliografice, prelucrarea materialului, realizarea formei finale, autoevaluarea, prezentarea proiectului, evaluarea de către colegi și cadrul didactic. De asemenea, mai pot fi cuprinse următoarele activități: elaborarea modalităților de monitorizare, stabilirea criteriilor de evaluare etc. La disciplinele tehnice proiectele pot deveni o activitate de bază în clasă sau laborator.
învățarea centrată pe proiect face parte din categoria metodelor didactice activ-participative, deoarece se evită necesitatea memorizării excesive, promovînd o „învățare activă”, care apelează la structurile mintale operatorii de care dispun elevii.
Prin comparație, pot să spun că în anii ’50 și ’60, pe cînd eram elev, nu îmi amintesc să fi fost antrenat în activități de învățare centrată pe proiect! Or, în prezent, cei mai mulți întreprinzători actuali au fost formați în acea perioadă sau cu unu-două decenii mai tîrziu.
Această deficiență a învățămîntului românesc a început să fie remediată din 1998, odată cu aplicarea noului Curriculum Național sau pe alte căi. Un exemplu edificator în acest sens este Programul pentru învățămîntul Rural, finanțat de Banca Mondială, care este organizat – alături de alte centre universitare din țară – și de Universitatea din Bacău. Cursanții sînt profesori care funcționează în școli comunale sau sătești din aproape toate județele Moldovei. La modulele de Didactică am constat cu plăcută surpriză – împărtășită și de colega mea, conferențiarul universitar doctor Venera Mihaela Cojocariu – că în curriculum este cuprinsă și metoda învățării centrate pe proiect. Nu întîmplător! restul banilor fiind ut
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.