Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) așteaptă ca la startul examenului de capacitate din acest an să se alinieze, cel puțin teoretic, circa 11.300 de elevi. Dintre aceștia, 19 fac o figură aparte, în condițiile în care sînt singurii absolvenți de gimnaziu din județ care vor susține și o probă scrisă la limba maghiară, limba lor maternă. Absolvenți ai școlilor gimnaziale cu predare în limba maghiară din comuna Ghimeș – Făget, aceștia vor susține, în afară de limba maternă, și proba de matematică în maghiară, probele de limba română și cea de istorie sau geografie urmînd să fi susținută în limba română. Cît privește corectarea tezelor de la cele două probe pe care le vor da în maghiară, aceasta se va face, potrivit inspectorului general adjunct Ana Marchiș, prin trimiterea lucrărilor în cauză la Școala din Lunca, județul Harghita.
Lasă un răspuns