~2 min lectură • 13 comentarii

Exasperați de mirosul de la fermele Agricola Internațional, băcăuanii din zona de nord au sesizat Garda de Mediu

Redacția Ziarul de Bacău

În fiecare august, locuitorii zonei de nord a municipiului sunt, fără voia lor, parte a fluxului tehnologic la care sunt supuși și puii crescuți în fermele din zona Gherăiești, aparținând Agricola Internațional. Mai exact, un miros greu se lasă peste cartier în zilele în care gunoiul rezultat în urma creșterii puilor este scos și se face loc altor păsări.

 Sediul Agricola Internațional Bacău

Și în acest an au fost băcăuani care s-au plâns la Garda de Mediu de poluarea puternică. „Da, am înregistat sesizări, am fost în control la ferme și vă pot spune că societatea respectă cele impuse în autorizația integrată de mediu. Este un flux tehnologic pe care îl respctă și, din păcate pentru cei care locuiesc în jur, singurul lucru pe care am putut să îl facem a fost să îi rugăm să grăbească ridicarea gunoiului și transportul lui. Din păcate, este un disconfort asumat oarecum de cei care și-au făcut locuințe în zonă”, a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu, Ionuț Diaconu.

Singura soluție pe viitor este modificarea autorizației integrate de mediu, în sensul înăspririi anumitor condiții. „Impunerea se face ca urmare a unui raport al Gărzii de Mediu sau altei autorități de control. Măsurile impuse se introduc în document și se reactualizează actul de reglementare emis”, a explicat Maria Ionos, purtător de cuvânt al Agenției de Mediu Bacău. În 2014 s-a plantat o barieră de 3 hectare de salcâmi pe latura de sud a platformei de gunoi, cu scopul de a mai estompa din mirosurile grele. „Disconfortul se va resimți până săptămâna viitoare, miercuri sau joi. Este vorba despre golirea și curățarea halelor”, a precizat Cristian Călin, PR Agricola International, deținătoarea fermelor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristian Călin, PR Agricola International
    31 august 2018, 07:34
    0

    Grupul de firme Agricola Bacau a fost certificat oficial privind Sistemului integrat de management al calitatii si sigurantei alimentare in conformitate cu SR EN ISO 9001:2008 si Principiile HACCP, certificare emisa de organismul de certificare TÜV HESSEN Germania.
    In privinta locului de depozitare a gunoiului de la ferme, a fost deja ales ca si operator principal, Arena Mall pe strada Stefan cel Mare, prin parcarea din spatele magazinului.

    1. A
      Alex
      31 august 2018, 08:15 • răspuns pentru @Cristian Călin, PR Agricola International
      0

      Din tot articolul si din declaratia oferita rezulta doar: „aia e, suporta!”

  2. A
    Alex
    31 august 2018, 08:30
    0

    „Inteligent” spus „Din păcate, este un disconfort asumat oarecum de cei care și-au făcut locuințe în zonă”.
    Dar blocurile construite inainte de a fi ferma??? Pe principiul cine a fost primul oul sau gaina??
    Pacat ca cei de la garda de mediu care sunt pe str. I.I.DE LA BRAD si nu simt mirosul ( nu de alta dar ei nu ajung la serviciu decat atunci cand mirosul nu exista)

  3. E
    Eu
    31 august 2018, 09:22
    0

    Bai idiotilor, cum poti afirma ca nu trebuia sa iti iei casa in zona???!!! Sunt mituiti cei de la Garda de mediu… Mirosul ajunge pana in Parcul Catedralei…. teaim intr-un sat fara caini si cu miros de hoit

  4. T
    Terinte Cristina
    31 august 2018, 15:08
    0

    Mirosul intră si în apartamentele de pe strada Mioriței, vizavi de turn! Nu mai pot lăsa geamurile mereu deschise, e un miros care îți întoarce stomacul pe dos! Blocurile sunt făcute în anii ’80 și până acum câțiva ani nu a mirosit așa! Și dacă ar fi doar in august, dar uneori , dimineața, ies din apartament ( la etajul 4) și de pe la etajul doi încep să simt mirosul și până pe la Profi mi se face rău, căci e îngrozitor de rău mirosul! Clar, nu locuiesc in zonă cei de la Garda de mediu și nici purtătorul de cuvânt al companiei! Și ce scuza: de ce v-ați făcut case aici în zonă! Jenant și penibil chiar !

  5. S
    Sasu
    31 august 2018, 15:43
    0

    Agricola Internațional face ce vrea. Garda de mediu e corupta rău
    Aceasta instituție trebuie desființată
    Am sunat odată la ei și am vorbit cu un angajat care m a luat la mișto zicând ca e miros natural
    La pușcărie cu ei.

  6. E
    Elena
    31 august 2018, 16:13
    0

    Dar mirosul de urina din oras( provenit de la animalele cu doua picioare) iti convine?

  7. C
    Cetatean
    31 august 2018, 17:19
    0

    Trotoarele din centrul orasului sunt pline cu asa ceva,darmite restul orasului.De ar fi numai Agricola de vina.Orasul e plin de aurolaci si caini care isi fac nevoile pe trotoare de ani de zile.

  8. g
    gigiexpertu
    31 august 2018, 18:05
    0

    „Din păcate, este un disconfort asumat oarecum de cei care și-au făcut locuințe în zonă” – cum sa declari asa ceva si sa mai fii in funcție. după cap de pluta asta de a declarat tâmpenia de mai sus ar trebui demolat jumate din bacau si mutat vreo 10 km mai la sud ca mirosul ajunge si in margineni sau cartierul cfr. cât de corupta sa fii sa nu impui tu garda de mediu înăsprirea condițiilor de curățenie din moment ce se produce o poluare continua…… oare sa fi mirosit a euro când au făcut distinșii inspecția ? poate e o explicație

  9. b
    bubu
    1 septembrie 2018, 08:45
    0

    sunt mai multe hoitarii dupa 1990, coruptia e mult mai mare, sursele de poluare s-au inmultit.
    era mai bine in uniunea sovietica decat in asta de rahat cu ora de vara.

  10. D
    Disperare
    6 septembrie 2018, 18:12
    0

    Parintii mei locuiesc in Gheraiesti in apropiere de abator. Pot sa confirm ca mirosul nu este doar in luna august. Acesti domni de la Garda de Mediu ne cred niste imbecili. Procesul acesta de curatare, are loc periodic si destul de des. Este ca si o procedura ca la un anumit interval sa se faca curatarea deseurilor animale. Sa nu ne mai prosteasca ei ca doar in luna august. HUOOO!!!

  11. M
    Miron Ionut
    21 decembrie 2019, 07:16
    0

    Stimate domnule,Ionut Diaconu si doamna Maria Ionos, v-as ruga pe viitor cand intenționați să veniți în control la Abatorul din Gheraiesti,sa nu anuntati înainte doar domnii directori din Agricolă, sa poata ordona oprirea zgomotului de motoare si mirosul insuportabil,ati putea mai degrabă anunța câțiva localnici sa asiste si ei in timpul controlului facut de Dvoastra doar de fatada .
    Păcat ca mergem si dupa 30 ani in aceeasi directie numita ( SPAGA ).
    Sper ca unii dintre Dvoastra au inteles foarte bine mesajul meu, Abatorul trebuie mutat din Oraș și nu extins ! Au distrus inclusiv strada Arinilor cu tiruri si camioane si acum așteaptă tot de la Primăria Bacău sa o repare . Sper ca conducerea din Agricola, nu v-au uitat domnilor de la mediu,sa va dea cota de Crăciun.
    Vă urez o zi plăcută !

  12. D
    Dinu ionut
    21 decembrie 2019, 09:07
    0

    Bună ziua,
    locuiesc pe Str Arinilor și susțin cele afirmate de Ionut Miron mirosul este.insuportabil și se simte la.anumite ore în funcție de prosesele tehnologice. Este clar dacă cei de la.mediu vin în control cu dedicație la.anumite ore nu vor seziza niciodată disconfortul vecinilor.Îi rog pe cei care verifica sa discute cu vecinii și sa vina.mai des.în control deoarece problema persista de ani de zile.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.