~4 min lectură • 10 comentarii

EXCLUSIV! În „orașul avariilor”, conducerea CRAB ia bonusuri de performanță, an de an. Cât au încasat șefii companiei pentru 2019

Gabi MIHAI

Directoarea Companiei de Apă Bacău și membrii Consiliului de Administrație încasează an de an bonusuri, sau, așa cum sunt denumite, indemnizații variabile, în funcție de profit. Deși Bacăul a ajuns să fie recunoscut pe plan național drept „orașul avariilor”, șefii instituției își dau singuri bani pentru perfomanțele obținute. 

conferinta presa crab
Raluca Popa – director Dezvoltare Programe, Petruș Rădulescu – director tehnic, Nina Chiper – director general, Ovidiu Turcu – președintele Consiliului de Administrație CRAB

Bonusurile, un secret bine păzit

Ziarul de Bacău încearcă de mai bine de o lună de zile să afle care sunt bonusurile șefilor CRAB. După mai multe întrebări oficiale pe legea 544/2001, răspunsul companiei a fost că indemnizațiile variabile „nu sunt informații publice”.

Președintele CA-ului, Leonard Turcu, ne-a asigurat că nu are nimic de ascuns, în schimb, nu a vrut să ne spună direct ce bonus a încasat pentru anul 2019, trimițându-ne să consultăm declarația de avere, unde e trecut venitul total încasat pe anul trecut. 

Cu toate acestea, consultând legile și deciziile de funcționare ale companiei am dedus că pentru anul trecut președintele Consiliului de Administrație al CRAB a încasat un bonus egal cu 6 indemnizații fixe lunare. Asta înseamnă peste 10.000 de lei bonus de performanță încasat de acesta. Suma se adaugă la cei 1700 de lei net pe care îi încasează lunar de la CRAB. 

Ceilalți membri ai CA-ului CRAB au incasat sume apropiate. Gabriel Lupu, fost membru până în august 2019 al consiliului, ne-a declarat că a încasat 6000 de lei bonus, iar că indemnizația varabilă este de circa 9000 de lei anual pentru fiecare membru. „Nu înțeleg de ce actualii membri sau conducerea se feresc să declare aceste sume. Sunt informații publice, nu văd nicio problemă”, ne-a declarat Gabriel Lupu. 

Ceilalți membri CA care au încasat bonusuri pentru 2019 sunt Răzvan Găină, Petru Danciu și Palea Valentin. Găină și Danciu au fost înlocuiți din funcții între timp, iar Palea a demisionat, însă toți au beneficiat de bonusuri. Pentru activitatea lunară, membrii CA sunt plătiți cu circa 1400 de lei net. 

Nina Chiper, managerul CRAB

Managerul CRAB ține ascuns bonusul pe 2019

Nina Chiper, managerul CRAB, nu vrea să facă public bonusul primit anul de la societatea pe care o conduce, deși este o informație pubică. Conform declarației de avere, Chiper a încasat pentru 2019 peste 128.000 de lei, net.

În schimb, directoarea companiei s-a plâns că membrii executivi ai conducerii companiei nu beneficiază de niciunul dintre sporurile pe care le primesc cei mai mulți dintre angajați. De asemenea, pentru că în pandemie au scăzut veniturile CRAB, în urma reducerii activității în economie, învățământ șamd, Nina Chiper și-a scăzut salariul personal cu 13,4%.

Bonus anual

Bonusurile din anul 2019, au venit ca urmare a realizării unui profit de 1,5 milioane de lei de către CRAB. Indemnizațiile variabile au fost încasate de șefii CRAB și în anii anteriori. De exemplu, în 2018, CRAB a făcut un profit de 600.000 de lei, iar în 2017 de 1.2 milioane de lei. Astfel, în toți acești ani, șefii companiei și-au dat premii în bani pentru performanțele obținute. 

Perfomanță în orașul avariilor 

În anul 2019, Bacăul a suferit 3 avarii la rețeaua de apă, din care una majoră, orașul stând zile bune fără apă, în luna septembrie . Celelalte au fost în luna martie și în august, când băcăuanii au stat fie fără apă deloc, fie cu presiune redusă la robinete. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. E
    Elena B
    4 septembrie 2020, 07:17
    0

    Pentru ei fara numar ca doar se poate !!!!Pentru ei sunt bani !Rusine

  2. v
    virgil
    4 septembrie 2020, 08:19
    0

    O rusine, cu atat mai mult cu cat sunt aproape de a intra in faliment.
    Cumva acestia nu sunt pusi politic?

    1. S
      Sorin
      4 septembrie 2020, 10:09 • răspuns pentru @virgil
      0

      PSD-isti toti sau rude apropiate ale unor PSD-isti de top din Bacau.

  3. T
    Tatiana
    4 septembrie 2020, 09:04
    0

    Felicitări pentru articolele de investigații și pentru că ne prezentați toate ilegalitățile de la instituțiile publice. Păcate că nu se sesizează nimeni și lucrurile rămân așa ,nu pățesc nimic. Dumneavoastră scriți articolul, se fac cateva comentarii, se revoltă lumea dar apoi nu mai reveniți cu ce s a intâmplat sau dacă s au luat măsuri. Din păcate cânii latră și caravana merge mai departe.

    1. M
      Mihai Traian
      4 septembrie 2020, 17:15 • răspuns pentru @Tatiana
      0

      Lumea se revolta cand cites,dar de ce nu mergeti la CRAB sa-i intrebati de sanatate.Si in Onesti inaite ca sistemul de distributie a apei sa fie luat de RAJA,au impus un orar de distributie a apei.Acest lucru a revoltat onestenii,s-au strans la sedinta consiliului cu proteste puternice si cu cateva autobuze s-au dus la CRAB

  4. B
    Barabulea Costicla
    4 septembrie 2020, 09:11
    0

    Numirile sunt politice. Nu discutam aici despre oameni care au competente manageriale sau tehnice, ci despre personaje care sunt numite politic.
    Intrebarea logica ce se pune este legata de datoriile morale, sa le spunem asa, pe care le au cei numiti fata de cei de la partid, recte fata de cei ce ii ung sefi si sefuleti sau membri in Consiliile de Administratie. Datorii morale sau imorale mai bine spus, dar ele se cuantifica in sume de bani care sunt platite la partid. Bani care circula pe sub masa, si care sunt o forma de coruptie institutionalizata.
    Sistemul mafiot care exista peste tot, in toate structurile locale ale acestei tari, este o forma de prostitutie in masa a celor ce ajung in posturi bine platite de catre noi, contribuabilii, si care desi sunt prosti de bubuie, au tupeul, iata, sa refuze o intrebare legitima, pusa de ziaristi. Cati bani au primit de la stat, deci de la noi, cei ce platim taxe, impozite, dari peste dari. Interesati-va daca acest sistem infect exista in Elvetia sau in Suedia. Raspunsul este simplu de banuit, si consecinta faptului ca in unele tari se fac numiri pe criterii pur profesionale, si ca performantele nu sunt rasplatite cu bani publici, explica faptul ca in acele tari lucrurile merg ca pe snur.
    Un exemplu profund negativ, probabil care a fost preluat de catre politicienii romani cu entuziasmul specific talharului care a gasit metoda de furt ideala, este cel american. Coruptia din State este colosala, si ea exista atat la nivel bugetar cat si particular. Sa nu uitam ca bonusurile unor ticalosi care au dus de rapa sistemul bancar american acum zece ani s-au ridicat, per total, la miliarde de dolari.

  5. n
    next
    4 septembrie 2020, 14:56
    0

    Solutia , inghetarea pretului la apa furnizata si canalizare pentru 5 ani

  6. A
    Andrei M.
    4 septembrie 2020, 17:25
    0

    Nicio institutie a statului roman nu are curajul sa fie transparenta si sa faca sondaje de opinie privind satisfactia cetatenilor la calitatea serviciilor prestate.
    Eu as da o lege care sa conditioneze toate bonusurile, avantajele, primele .. etc. primite de bugetari sa fie conditionate/validate de procente satisfacatoare ale cetatenilor care au beneficiat de serviciile lor.
    Eeee, asta nu o sa se intample niciodata in Romanica noastra corupta de sute de ani.

  7. u
    un vecin
    6 septembrie 2020, 08:22
    0

    Doamna Director… e de toata jena!!! ‘Inteligenta” individa PSD-ista!

  8. N
    Nicolae
    25 septembrie 2020, 05:07
    0

    De la inceput a fost o entitate tip CAPUSA, pentr a drena bani, catre cine trebuie.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.