Grădina Maicii Domnului. 60 de kilometri pătrați de stîncă, pe alocuri împădurită, naufragiați într-o mare deloc prietenoasă. De-a lungul drumului șerpuit, care înfruntă roca, zidirile spre Dumnezeu sfidează legile fizicii. E greu de înțeles cum a fost îmblînzită piatra să accepte construcții chiar pe buza prăpastiei. Și cum au fost cărate, cale de kilometri, doar de mîinile unor bărbați, tone de materiale de construcții, care înfruntă veacurile. Biserici impresionante și grote în care își duc existența oameni care, uneori zeci de ani, se hrănesc doar cu apă și rădăcini. O lume a contrastelor, în care bogăția și privațiunile merg mînă în mînă, dintr-o singură rațiune: credința. Muntele Athos este, poate, unul dintre cele mai misterioase locuri din lume. E locul bărbaților, considerați, anacronic poate, singurii demni să calce pe Muntele Sfînt. O singură femeie e respectată aici: Fecioara Maria. Legenda spune că Maica Domnului a vizitat Muntele Athos în timpul trecătoarei ei existențe. Ea este considerată protectoarea Muntelui. Icoana ei a venit pe apă și călugării au văzut-o din vîrful muntelui. Au vrut să o ia, dar icoana s-a îndepărtat de fiecare dată. Pînă cînd i s-a arătat în vis „alesului”, care a reușit, fără eforturi să o aducă la mal.
Muntele Athos este, de peste un mileniu, considerat inima ortodoxiei. Primul schit a fost ridicat în vremea Împăratului Constantin cel Mare, cel care a acceptat creștinismul ca o religie de stat. În anul 963, Sfîntul Atanasie a întemeiat Mînăstirea Marea Lavră, Lavras astăzi, una dintre cele mai bogate lăcașuri de cult ale momentului. Perioada de maximă înflorire pe Muntele Athos a fost între 963 și 1453, la căderea Constantinopolului. Sfîntul Munte a intrat atunci sub tutelă turcească, dar și-a păstrat independența, pînă în 1912, plătind anual un consistent tribut turcilor. Domnitorii români au ridicat la rang de cult național respectul pentru Muntele Athos. Secole de-a rîndul, ei au făcut donații consistente în bani și obiecte și au permis dezvoltarea schiturilor românești din leagănul ortodoxiei. Una dintre cele mai înfloritoare biserici grecești a fost zidită de un domnitor român, dat acum uitării. La fel cum au dat autoritățile române uitării schiturile noastre de pe Athos. „Marea ruptură”, povestesc călugării, s-a produs în 1924, la schimbarea calendarului. Biserica Ortodoxă Română s-a adaptat noilor reglementări de timp, iar ce preoții de pe muntele Athos au vrut să rămînă fideli calendarului gregorian. Un orgoliu greu de înțeles pentru niște oameni ai bisericii și care a avut urmări catastrofale. Schiturile noastre de pe muntele Athos, lipsite de orice ajutor financiar din țară, au fost la un pas de colaps. Doar credința și perseverența unor slujitori au reușit să le salveze. În Republica ortodoxă monahală înființată pe Muntele Athos în 1926, românii nu au nici un cuvînt de spus, pentru că nu au nici o biserică ridicată la rang de mănăstire, și nici un drept de vot.
Muntele Athos. 60 de kilometri pătrați pe care se desfășoară o viață dură, o permanentă luptă pentru supraviețuire. Un loc încărcat de legende și mister. Se spune că suprafața Muntelui Sfînt, supranumit și Grădina Maicii Domnului, ar echivala cu suprafața cuprinsă între mănăstirile din zona Neamț: Agapia – Văratec – Mănăstirea Neamț – Secu – Sihăstrie. Coincidența nu spune, însă, nimic autorităților bisericești, care continuă să trateze cu indiferență situația schiturilor românești de pe Athos. Există, însă, oameni care au înțeles să se implice pentru a salva biserica noastră de pe Muntele Sfînt. Unul dintre ei ne-a invitat să-i însoțim, în timpul unei călătorii de donație, dar și de curățire sufletească.
Un redactor al „Ziarului de Bacău” se poate lăuda că este unul dintre foarte puținii ziariști români care au pus piciorul într-un loc încărcat de credință și mistere. În ediția noastră de astăzi, dar și în cea de mîine, vom încerca să vă prezentăm Muntele Athos, văzut prin ochii unui profan.
Lasă un răspuns