Benoni Beca citează doi judecători ca martori
Un interviu cu un deținut din Penitenciarul Bacău nu este ușor de obținut. Adrese, cereri, aprobări, refuzuri, reveniri. Cînd cel vizat de jurnalist se numește Benoni Beca, liderul grupului gurpului „alcool” din dosarul Banca Transilvania, lucrurile se urnesc și mai greu.
După mai bine de două săptămîni de insitențe, promisiuni, momente de lehamite, am reușit să avem în mînă „unda verde”. Porțle masive ale Penitenciarului Bacău s-au urnit cu greu. La intrare am lăsat telefoanele, aparatele de fotografiat și chiar ingrata postură de ziarist. Chiar și pentru un ziarist, mereu condamnat că umblă după senzațional și aproape imun la dramele zilnice, e dificilă întîlnirea cu un om despre care, pînă mai ieri, auzeai tot felul de legende. Dincolo de poarta penitenciarului, la vorbitor, am intrat într-o agitație aproape necunoscută chiar și în situații mai complicate, prin care am trecut ca ziarist. Cele zece minute, poate mai puține, în care l-am așteptat singură pe Benoni Beca, mi s-au părut un an. În încăperea de doi pe doi, cu o masă și patru scaune, au intrat trei polițiști și Benoni Beca. I-am întins mîna cu teamă. Nu știam dacă va accepta dialogul. La fel de surprins s-a arătat și el, ca și cum nu s-ar mai fi așteptat să-i întindă nimeni mîna. După ce a dat sute de pagini de declarații în fața procurorilor și i-a cunoscut pe aproape toți judecătorii din Bacău, Benoni Beca e încurcat. Abia după ce a semnat declarația că este de acord să dea interviul și să fie publicat, Benoni Beca s-a relaxat. Cînd vorbește despre bani, credite, rulaje și relații înalte, Beca se transformă în omul de afaceri care a știut să profite de conjuncturi, slăbiciune umană și puterea banului. Și descoperi cu stupoare un angrenaj înfricoșător.
– Cum ați ajuns așa tîrziu în Penitenciar?
Simplu. Eu am stat în arestul poliției, pentru că mai erau cîteva dosare din alte județe în care era implicată firma mea și la care trebuia să dau lămuriri. Cum de aici era mai greu să mă scoată să stau de vorbă cu anchetatorii, am rămas în arestul poliției. Din cîte știu eu, s-au finalizat cercetările în aceste dosare și așa am ajuns și eu în Penitenciar.
– La ultimul termen în procesul de faliment ați fost citat?
– Nu. Nici nu am știut cînd s-a ținut procesul.
-Ce știți despre procesul de faliment intentat de creditori contra societății dumenavoastră?
– Știu că a fost numit un lichidator care încearcă să obțină prețurile corecte pe activele pe care le am la societate. Am mai aflat că se fac presiuni ca dosarul de faliment să fie strămutat în altă parte și că cererea de strămutare a procesului a venit din partea centralei de la Cluj a Băncii Transilvania. Eu bănuiesc cine are interes să se întîmple acest lucru și chiar și ce firmă ar fi în spatele acestor acțiuni. Vor să-mi vîndă bunurile din firmă la un preț de nimic cuiva interesat de ele, care știe cum să lucreze cu o linie de îmbuteliere. Nu pot să dau nume pentru că sînt persoane influente. Dar vreau să vă spun că va fi necazul vieții lor dacă se vor apuca să-și bage nasul în această afacere. Eu sînt de acord cu evaluarea, așa cum a fost făcută de lichidator. Mi se pare corectă. Ce mi se pare incorect este faptul că vin să ceară bani și firme care au fost cuprinse de Banca Transilvania în suma pe care o am eu de plătit băncii. Iar administratorii lor vin și în nume propriu să ceară bani de la mine.
– Pe 18 august 2002, fosta directoare a băncii v-a acordat niște credite „la urgență”, fără să respecte nici cele mai elementare prevederi bancare. Pentru ce v-au fost necesari acești bani?
– Nu mie mi-au trebuit banii ăștia. Carmen Negoiță m-a rugat să contactez niște prieteni care aveau firme, pentru că primise înștiințare de la centrala de la Cluj prin care toate creditele acordate de sucursala din Bacău și care aveau garanții documente de încasare de la diverși beneficiari trebuiau achitate în cel mai scurt timp. Clujul i-a atras atenția că astfel de credite trebuiau să dispară și atunci m-a rugat s-o ajut să scape de ele. Așa că mi-am rugat prietenii să contracteze creditele de pe 18 august, urmînd ca aceștia să le vireze în contul societăților care aveau scadență.
– Cum de ați ajuns să lucrați cu SNP Petrom? Este știut faptul că nu oricine poate ajunge să-și vîndă produsele prin rețeaua lor de magazine.
– Nu-i adevărat. N-am avut nevoie de nici un fel de pilă. Pur și simplu m-am dus acolo, la birouri, și mi-am prezentat oferta, iar ei au fost de acord cu ea. Urma ca, în cazul în care produsele mele nu se vînd, să le înlocuiesc cu altele, vandabile.
– Cam cîtă marfă ați livrat la SNP Petrom?
– La SNP Vrancea am livrat produse de două ori. O primă tranșă de o valoare ceva mai mare, de aproape șapte miliarde de lei, a cărei contravaloare urma să fie virată Băncii Transilvania. Apoi, am mai livrat marfă de vreo 2,5 miliarde de lei, marfă care care nu a mai fost girată la bancă. Restul de pînă la aproape 12 miliarde de lei am livrat la alte sucursale Petrom.
– Cum ați ajuns să faceți afaceri cu Ristea Priboi?
– Eu n-am făcut afaceri cu Ristea Priboi. Am lucrat cu firma soției dumnealui, care face consultanță. Am un prieten în București, Emil Constantinescu. N-are nici o legătură cu fostul președinte al României, este doar o coincidență de nume. El are o firmă și m-am sfătuit cu Emil atunci cînd am vrut să-mi lansez vodca și lichiorul la Casa Vernescu. De fapt, eu tot acolo voiam să fac și desfacerea, pentru că sînt produse de lux, iar acest restaurant era locul potrivit. Atunci mi-a recomandat firma Management Marketing L SRL și am cunoscut-o pe doamna Proiboi, cu care am încheiat un contract de consultanță și care urma să-mi asigure lansarea produsului. Numai că au fost întîrzieri la livrarea ambalajelor celor două tipuri de băutură și eu am fost nevoit să renunț la contractul cu firma doamnei Priboi. Restul îl știți și dumenavoastră, pentru că ați scris despre acea factură prin care ceream SNP Petrom Vrancea să vireze bani în contul firmei doamnei Priboi. A fost o primă tranșă de 400 de milioane de lei pe care societatea Management Marketing L SRL i-a înapoiat, pentru că nu există fundament de plată. După asta, nu am mai făcut nici o plată către firma Management Marketing. Aș mai vrea să menționez că factura din care am cerut să se facă viramentul la București face parte din livrările de marfă care nu au fost gajate la Banca Transilvania, iar acest lucru reiese chiar după numărul facturii, emisă ulterior celei gajate la bancă. Vă repet, nu-l cunosc personal pe domnul Priboi, deși aș fi vrut, și m-aș simți onorat să-l pot numi prietenul meu. S-a tot spus că am fost în concediu cu el în Sardinia. Nu este adevărat. Eu am fost plecat acolo cu soția și copilul meu și cu trei italieni cu care aveam relații de afaceri.
„BNR a făcut două rapoarte paralele”
– Ați auzit că ar exista două rapoarte întocmite de Banca
Națională Română (BNR) la Banca Transilvania?
– Da, este adevărat. Au fost două rapoarte ale BNR. Primul a fost distrus din ordinul centralei de la Cluj și abia apoi s-a întocmit cel de-al doilea raport, identic cu raportul de audit intern întocmit de cei de la Banca Transilvania Cluj. Pe baza acestui de-al doilea raport am fost noi trimiși în judecată. Dacă ar fi scuturată Banca Transilvania de la început, Doamne ferește! ce s-ar întîmpla. Ar cădea capete de la BNR, de la Cluj, iar despre restul, nu pot să fac nici o referire. Sînt persoane mult prea infuente și prea cunoscute.
– Ce știți despre existența celorlalte grupuri din Dosarul Banca Transilvania?
– Ne știam din vedere din bancă, pentru că erau și ei clienți aici. Este drept că banii se rulau între noi, dar, cum eram clienți la aceeași bancă, cînd unul dintre noi avea nevoie de credite și altul avea bani în cont, îl ajuta. Ei numesc „spălare de bani” faptul că luam banii în numerar, dar, conform reglementărilor bancare, în funcție de domeniul de activitate și de rulaj, eu puteam să ridic zilnic echivalentul a 10.000 de dolari, iar BNR avea obligația să constate dacă sînt nereguli și să se sesizeze. Nu s-a întîmplat niciodată acest lucru.
– Unde este arhiva societății dumneavoastră?
– A fost un incident, au căzut niște coloranți peste documentele de contabilitate și, în momentul în care au venit în control Garda Financiară și Poliția, mi-au pus în vedere să o refac. Eu eram în perioada de refacere a contabilității, pentru că aveam o cerere de rambursare la TVA, prin care vroiam să compensez niște datorii de la stat și cerusem control de la Finanțele Publice. Acum nu știu ce s-a mai întîmplat cu ea…
– Vă este frică, domnule Beca?
– Îmi este teamă doar de Dumnezeu. M-am resemnat la gîndul că trebuie să fac pușcărie. Stau ghemuit într-un colț de pat și mă gîndesc că trebuie să plătesc pentru o relație comercială cu Banca Transilvania. Am mai înțeles că, dintre cele 19 grupuri de societăți care au fost cercetate pentru că au procedat asemeni mie, doar eu trebuie să plătesc.
– Mai este ceva nespus, care v-ar putea ajuta în acest proces?
– Dacă lucrurile nu vor decurge așa cum trebuie pentru descoperirea adevărului, la primul termen de judecată voi chema ca martori în instanță doi magistrați: unul din Bacău și unul din Vrancea. Vă rog să nu insistați să vă spun mai mult. Nu pot da detalii în acest moment. Pot să menționez doar că citarea lor ca martori are legătură cu o a doua casetă audio, la care am mai făcut referire și pe care nu am dat-o încă procurorilor. (Interviu realizat de Mirela ROMANEȚ)
pe raster:
„Am vrut să-l aud la telefon pe copilul meu”
Cu o săptămînă înainte de a fi transferat în Penitenciarul Bacău, și cu doar cîteva ore înainte de a fi dus la București, Benoni Beca a fost prins în arestul Poliției Bacău, cu un telefon celular asupra sa. Aparatul i-a fost strecurat de soția lui, Alina, într-un cartuș de țigări. Polițistul care nu a controlat pachetul a fost sancționat pe linie de serviciu și transferat la Ordine Publică. L-am întrebat pe Benoni Beca cu cine era atît de urgent să vorbească la telefon. „Vroiam să-mi aud copilul. Are șase ani și este o scumpete de băiat. I-am cerut soției să nu-l aducă niciodată la proces, pentru că nu se cuvine să-și vadă tatăl așa. Am auzit că subofițerul a fost pedepsit, dar este nevinovat. El nu avea de unde să știe ce era în cartușul de țigări și regret că s-a ajuns aici din cauza mea”. (M.R.)
Lasă un răspuns