• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

Cotidian de știri și investigații

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Dosar / Executori judecătorești acuzați că au deturnat licitații cu apartamente executate silit. Cine sunt suspecții anchetați de DIICOT

Executori judecătorești acuzați că au deturnat licitații cu apartamente executate silit. Cine sunt suspecții anchetați de DIICOT

Ziarul de Bacau 25 noiembrie 2016 3 comentarii

LikeShare

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, Neamț și Iași și cei ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –S.T. Bacău, au destructurat o grupare infracțională specializată în șantaj și deturnare a licitațiilor publice. Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore, alte 7 fiind plasate sub control judiciar.

DIICOT Bacau foto arhiva
DIICOT Bacau foto arhiva

La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, Iași și Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat 6 percheziții la locuințele unor persoane din cele trei județe, bănuite de aderare la grup infracțional specializat în comiterea infracțiunilor de șantaj și deturnare a licitațiilor publice.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 2.650 de euro, 7.500 de lei, mai multe telefoane mobile, înscrisuri și alte mijloace materiale de probă.

Din cercetări a rezultat că activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada 2014-2016, în cadrul unei grupări infracționale de mari dimensiuni, în care erau implicate aproximativ 37 de persoane.

Membrii grupării, prin șantaj, ar fi deturnat licitațiile publice organizate de Birourile Executorilor Judecătorești, în scopul adjudecării la prețuri minime a unor imobile care au făcut obiectul unor garanții pentru îndestularea unor creanțe.

De asemenea, din cercetări a reieșit că doi dintre bănuiți, folosindu-se de calitatea lor de executor judecătoresc, respectiv avocat, ar fi acționat în sensul scăderii încrederii persoanelor de bună credință de a mai participa la licitații publice și i-ar fi consiliat pe membrii grupării să dea o tentă de legalitate actelor comise.

Au fost puse în executare 17 mandate de aducere, 5 persoane fiind reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj și deturnare a licitațiilor publice, urmând a fi prezentate Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

Față de alte 7 persoane s-a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Cine sunt suspecții

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au luat masura preventivă a reţinerii faţă de inculpaţii D.P, Gherasim Nicu, Pal Daniel, Ahmed Ali şi Cioplea Daniel pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj şi deturnare a licitaţiilor publice.

Într-un comunicat de presă, se arată că „în cauză exista suspiciunea rezonabilă că în perioada în perioada 2014-2016, în cadrul unei grupări infracţionale de mari dimensiuni, fiind implicaţi aproximativ 37 de persoane, membrii grupării, prin şantaj, ar fi deturnat licitaţiile publice organizate de Birourile Executorilor Judecătoreşti, în scopul adjudecării la preţuri minime a unor imobile care au făcut obiectul unor garanţii pentru îndestularea unor creanţe”.

S-a reţinut că inculpaţii Gherasim Nicu în calitate de executor judecătoresc şi inculpatul D. P. în calitate de avocat, au îndeplinit rolul de a consilia juridic membri grupării şi a identifica artificii care să dea o tentă de legalitate actelor de deturnare a licitaţiilor publice.

În cursul zilei de astăzi inculpaţii D.P., Gherasim Nicu, Pal Daniel, Ahmed Ali şi Cioplea Daniel urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cum acționa grupul

Conform DIICOT, începând cu luna februarie 2014 inculpatul  Avram Silviu Costel a constituit împreună cu inculpaţii Floria Remus-Vasile, Jadev Ionuţ şi Lucaci Paul Marian, un grup infracţional organizat specializat în comiterea unor infracţiuni de şantaj şi deturnarea licitaţiilor publice.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că grupul infracţional era structurat în două subgrupări, una având ca lideri pe inculpaţii  Avram Silviu Costel şi Floria Remus Vasile şi una pe inculpaţii Jadev Ionuţ şi Lucaci Paul Marian, la care au aderat inculpaţii Avram Costică, Bălăiţă Alin Ionel, Gălbiniţă Marinică, Stratulat Cristian şi Zargiu Sorin (subgruparea condusă de către inculpaţii  Avram Silviu Costel şi Floria Remus Vasile), Popa  Doru Cristian, Botezatu Gabriel şi Popa Cristian(subgruparea condusă de către inculpaţii Jadev Ionuţ şi Lucaci Paul Marian), subgrupările acţionând fie independent, fie în strânsă legătură.

Din  materialul probator administrat în cauză s-a reţinut că urmare a crizei financiare care a generat imposibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a rambursa creditele contractate la diferite unităţi bancare din România, numărul imobilelor executate silit a crescut semnificativ, arată DIICOT.

Pe cale de consecinţă, birourile executorilor judecătoreşti de pe raza judeţului Bacău, au organizat în perioada 2014-2016 sute de licitaţii publice pentru adjudecarea unor imobile executate silit.

În aceste împrejurări, încă din anul 2010, persoane de pe raza municipiul Bacău cu experienţă în domeniul imobiliar  au început să participe la majoritatea licitaţiilor publice organizate, dezvoltând relaţii apropiate care au condus în timp prin modalitatea de acţiune la formarea unei grupări infracţionale, specializată în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi deturnarea licitaţiilor publice.

Astfel, susține DIICOT, Floria Remus Vasile şi Avram Silviu Costel, pe de o parte, şi Jadev Ionuţ şi Lucaci Paul Marian pe de alta, au constituit aceste grupări infracţionale prin racolarea inculpaţilor Avram Costică, Bălăiţă Alin Ionel, Gălbiniţă Marinică, Stratulat Cristian şi Zargiu Sorin (gruparea condusă de către suspecţii Avram Silviu Costel şi Floria Remus Vasile), Popa  Doru Cristian, Botezatu Gabriel şi Popa Cristian(gruparea condusă de către inculpaţii Jadev Ionuţ şi Lucaci Paul Marian) în procedura participării la licitaţiile publice.

S-a reţinut că cele două grupări au conlucrat în decursul timpului, acţionând pentru un interes comun cu ocazia participării la licitaţiile publice organizate în cadrul birourile executorilor judecătoreşti.

Astfel, din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupului infracţional au avut în perioada 2014-2016 modalităţi de acţiune diferite, în funcţie de interesul unuia dintre membrii grupului, şi în special al liderilor de a achiziţiona un imobil şi de prezenţa unor persoane de bună credinţă la licitaţiile publice,

S-a stabilit faptul că în situaţia în care imobilul aflat în procedura de executare silită prezenta interes pentru gruparea infracţională, membrii acesteia, participanţi la licitaţia publică, fie ajungeau la o înţelegere cu privire la preţul de adjudecare al imobilului dacă nu se prezentau alte persoane interesate, fie încercau să corupă persoanele de bună credinţă prezente pentru a se retrage de la licitaţie, adjudecând imobilul în baza înţelegerii anterioare.

„Astfel,  s-a reţinut  faptul că în perioada 04.11.2015 – 12.05.2016, inculpaţii  Avram Silviu Costel, Floria Remus Vasile,  Jadev Ionuţ, Popa Doru Cristian,     Gălbiniţă Marinică, Stratulat Cristian şi  Zargiu Sorin au procedat la şantajarea unor persoane de bună credinţă care îşi doreau achiziţionarea imobilului scos la licitaţie publică, în sensul că au pretins sume de bani, ameninţându-le că în caz contrar vor supralicita până în momentul în care persoanele vătămate nu se mai aflau în posibilitatea reală de a putea adjudeca acel imobil”, se mai aarată în comunicatul DIICOT.

Profitând de forţa grupului prezent în cadrul acestor licitaţii şi de lipsa de experienţă a persoanelor de bună credinţă prezente la licitaţie, inculpaţii reuşeau să le creeze persoanelor vătămate teama că vor pierde şansa de a adjudeca un bun imobil pe care şi-l doreau, în situaţia în care nu vor accepta să procedeze aşa cum li se solicita.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, precizează DIICOT.

LikeShare

Din categoria: Dosar, Top Story Etichete: DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, executor judecatoresc, licitatie, santaj

Reader Interactions

Comentarii

  1. Cristo a zis

    26 noiembrie 2016 la ora 12:58 pm

    Bravo baieti!!! Incep sa apara si nume mai importante…tot inainte!

    Răspunde
  2. Craig Noliv a zis

    1 decembrie 2016 la ora 3:07 pm

    http://www.anofm.ro/files/BC_Avram_Florina_Andreea_AV2016.pdf

    Răspunde
  3. Cora a zis

    1 decembrie 2016 la ora 6:25 pm

    De aceea pe Deșteptarea s-a scris asa puțin si undeva la subsol despre dosar? Deranjează pe cineva?

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Colectează selectiv: în mediul rural, hârtia, plasticul și metalul se aruncă doar în pubela galbenă

Se execută foraje în zona Bacăului pentru studiul de fezabilitate al drumului expres Bacău – Piatra Neamț

Ziua Sindromului Down. Consiliul Județean Bacău sprijină delegația care va participa la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Berlin

Cum să alegi un ser de față potrivit?

Cizmele de piele întoarsă – avantaje și dezavantaje ale achiziționării

Locuri de muncă CONTAINERE FDC: sudor, lăcătuș confecții metalice, operator Abkant, electrician, instalator, vopsitor, tâmplar PVC, muncitor finisaje (parchet laminat, rigips), muncitor necalificat/semicalificat.

8 martie 2023

Locuri de muncă la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

23 februarie 2023

SOMA Bacău angajează mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

21 februarie 2023

Locuri de muncă disponibile la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

20 februarie 2023

Ultimele comentarii

  • Dana la Viceprimarul Ghingheș, după dezbaterea pe transportul în comun: „Jumătate de oraș rămâne în afara perimetrului standard de 500 m față de cea mai apropiată stație”
  • Tasse Baluta la Se reia proiectarea autostrăzii A13 Bacău-Brașov, a anunțat ministrul Transporturilor. Eurodeputatul Benea: „Un proiect cu o sumedenie de adversari și foarte puțini suporteri sinceri!”
  • Geta L la Reparația skatepark-ului de la Insula de Agrement a costat cât realizarea lui. Deși e finalizat, obiectivul este în continuare închis publicului – UPDATE
  • Tesla la Reparația skatepark-ului de la Insula de Agrement a costat cât realizarea lui. Deși e finalizat, obiectivul este în continuare închis publicului – UPDATE
  • Magda la Reparația skatepark-ului de la Insula de Agrement a costat cât realizarea lui. Deși e finalizat, obiectivul este în continuare închis publicului – UPDATE

Cabinet parlamentar

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Mokka – Card de Cumparaturi
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale
  • Salon cosmetica

Cabinete parlamentare PNL

Trafic Ziarul de Bacău · Copyright © 2023 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău