Executorul judecătoresc care se ocupă de cazul soţilor Columbeanu a ieşit în urmă cu doar câteva momente din reşedinţa de la Izvorani a lui Irinel Columebanu precizând că acesta nu doreşte să predea copilul.
Executorul judecătoresc a precizat, totodată, că Irinel Columbeanu vrea să predea copilul executorului judecătoresc, nu Monicăi Columbeanu.
Însă, executorul judecătoresc susţine că acesta trebuie să predea copilul memei sale.
„Se referă strict că trebuie să-l predea mamei”, a precizat executorul judecătoresc.
Aceasta a mai precizat că ea este doar un organ abilitat.
Urmează ca poarta reşedinţei de la Izvorani să fie tăiată cu flexul, pentru că Irinel se împotriveşte în continuare predării copilului.
Între timp, Monica Columbeanu, încă soţia omului de afaceri Irinel Columbeanu, se află în continuare la poarta reşedinţei pentru că acesteia nu i se permite accesul în casă.
15.20 Revenire 1: Poliţiştii au încercat să forţeze deschiderea porţii reşedinţei de la Izvorani cu ajutorul unei şurubelniţe şi a unui ciocan. Într-un final, Monica Columbeanu şi avocaţii săi au reuşit să intre în casa de la Izvorani. Imediat după ce a ajuns în curtea casei, Monica Columbeanu a rupt-o la fugă spre casă.
15.32 Revenire 2: Avocatul Monicăi Columbeanu a ieşit pentru a cere jurnaliştilor să facă loc pentru ca în curtea casei să poată pătrunde o ambulanţă în care să urce Monica Columbeanu şi fiica sa Irina. Acesta a mai precizat că mama şi-a întâlnit fiica, iar Irina a fost foarte bucuroasă în momentul în care a văzut-o şi chiar a sărit în braţele ei.
Totodată, avocatul Monicăi Columbeanu a precizat că predarea este în curs de desfăşurare şi a precizat că Irinel Columbeanu nu a dorit să predea copilul şi chiar a încercat să-l ascundă.
AMOS NEWS
Lasă un răspuns