• ISJ este bombardat cu cereri de concedii fără plată
Debutul anului școlar a adus cu sine și un fenomen ceva mai aparte: creșterea considerabilă a cererilor de concediu fără plată venite din partea cadrelor didactice. Numărul acestora a ajuns, în aceste zile, la circa 200, dar conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) se așteaptă la o nouă serie de astfel de solicitări. Majoritatea lor sînt formulate, potrivit inspectorului general Ghiorghi Iorga, de educatoare și învățătoare care, de cele mai multe ori, au motive extrem de subțiri pentru a cere concediu fără plată, gen „probleme personale”. În realitate, cea mai mare parte a solicitanților speculează la maximum prevederile Statutului cadrelor didactice, și se duc să muncească, fie și numai pentru un an, în Italia.
Potrivit Statutului Cadrelor Didactice, un dascăl titular poate beneficia, o dată la zece ani, de concediu fără plată pe o perioadă de un an. Interesant e faptul că, în ciuda mișcării produse de respectivele cereri în domeniul mișcării de personal didactic, Consiliul de Administrație al ISJ le-a aprobat, pînă acum, pe toate. Explicația este cît se poate de simplă: plecarea unui educatoare sau a unui învățător înseamnă un post liber. Post cu ajutorul căruia se reduce lista celor aproape 1000 de absolvenți de licee sau școli postliceale pedagogice care așteaptă cu înfrigurare să se mai elibereze vreo catedră . Inspectorul general Ghiorghi Iorga spune, însă, că situația are toate șansele să se schimbe. „Ne gîndim foarte serios să aprobăm doar cererile de concediu fără plată venite din partea dascălilor care dovedesc că pleacă la specializare în domeniul învățămîntului. Avalanșa de cereri de concediu fără plată a creat o adevărată bulibășeală, care este foarte supărătoare. Cine vrea să plece să muncească în străinătate, să plece de tot. Statutul spune că se poate da concediu fără plată, nu că trebuie să se dea”, ne-a declarat șeful ISJ. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns