– constructia si repararea caselor pentru sinistrati merge in ritm de melc – in unele comune nu s-a turnat nici macar fundatia, iar primarii nu au venit sa isi ia materialele date de la Guvern – in plus, unele dintre ele, cum este cimentul, sint gata sa expire
Sinistratii sint departe de a se muta in casele noi, ridicate dupa inundatiile din aceasta vara. Culmea este ca in unele comune nici macar nu s-a inceput constructia, iar cimentul primit de la Guvern este gata sa expire.
Semnalul de alarma a fost tras in sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Bacau, de ieri, de catre Constantin Strugariu, seful ANL Bacau, cel care se ocupa de gestionarea materialelor de contructie date de Guvern.
„Sint primari care nici macar nu au venit sa ridice materialele de constructie. Avem ciment care expira, iar in unele comune nu s-a turnat fundatia la case. Am fost cu cei de la ISUJ si chiar a fost nevoie sa ridicam tonul la ei, asa ca va rog sa interveniti si dumneavoastra”, i-a spus Strugariu prefectului de Bacau.
In unele comune, cum sint Prajesti, Oituz sau Sanduleni, casele sint la finisaje, iar sinistratii se pot muta cit de curind in ele. In altele, insa, cum este cazul chiar al Saucestiului, la unele case nici nu s-a turnat fundatia, desi comuna ar fi trebuit sa fie fruntasa, data fiind experinta de la inundatiile anterioare.
O alta problema, insa in curs de rezolvare, este la Buciumi, unde nu s-a construit nici o casa, deoarece sinistratii nu au putut face dovada ca sint proprietarii terenului pe care urma sa inceapa reconstructia. Tot aici este problema si cu firma care trebuie sa aduca nisipiul si iar s-a cerut sprijin de la Prefectura.
Peste jumatate din primarii din comunele afectate refuza sa prezinte raportarile la zi cu situatia executarii lucrarilor si a materialelor de constructie luate. Membrii CJSU Bacau au propus ieri sa caute cadrul legal si sa mearga chiar pina la aplicarea de sanctiuni pentru primarii care refuza sa faca raportarile si mai ales sa mearga sa ridice materialele de constructie.
Unii dintre primari au invocat ca nu se grabesc, deoarece materialele din comuna lor sint pentru repararea caselor si sinistratii au un acoperis deasupra capului.
Gheroghe Hura, inspector guvernamental a fost desemnat sa cerceteze toate aceste cazuri si sa prezinte o raportare in prima sedinta a comitetului de situatii de urgenta. Materialele de constructie nu au ajuns nici ele in totalitate, dar conform spuselor lui Constantin Strugariu se trage nadejde ca pina miercuri sa ajunga toate in depozit.
Mai sint de venit 56 metri cubi de BCA, 30 metri cubi de grinzi, 30 metri cubi de cherestea, precum balastul si nisipiul la Onesti pentru comuna Buciumi.
Lasă un răspuns