Doina TIMUȘ
O explozie puternică a zguduit, marți seara, un bloc de garsoniere de pe strada 9 Mai, din Buhuși. Blocul nu mai este prevăzut cu încălzire centralizată de multă vreme și locatarii se încălzesc cu ce pot, cu radiatoare, convectoare, calorifere electrice sau cu aragazul. Ultima variantă a fost aleasă de chiriașul unei garsoniere situată la etajul patru. Tînărul, în vîrstă de 27 de ani, a aprins aragazul, în jurul orei 19.00, cu gîndul să-și încălzească locuința pentru noaptea geroasă ce se anunța. A plecat apoi pentru aproximativ două ore și cînd s-a întors și a aprins becul, din cauza acumulării de gaze, s-a produs explozia. Aceasta a fost atît de puternică încît ușa metalică a fost smulsă din țîțîni, iar flacăra produsă a cuprins garsoniera din față, după care s-a divizat pe toată casa scării. Alte șase garsoniere au fost grav avariate și toate geamurile de pe palier s-au făcut țăndări. „Trebăluiam prin casă, mă pregăteam să-mi culc copiii cînd am auzit o bubuitură foarte tare, după care am văzut cum îmi zboară geamurile. Mi s-au crăpat și pereții. Cu toții ne-am speriat foarte tare”, a spus o vecină. Ușile și geamurile celor șapte garsoniere afectate de explozie au fost smulse cu totul, iar pereții s-au crăpat atît de tare încît stau să cadă. Chiriașul, Vasile Zagata, a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe Bacău cu arsuri de gradul doi și trei pe membrele superioare, cap și coloană cervicală. A fost operat de urgență și se află, în acest moment, internat la Secția chirurgie plastică arși. Cadrele medicale au spus că starea de sănătate a tînărului este bună și, în scurt timp, își va reveni. Delegați ai Primăriei Buhuși le-au promis familiilor afectate de explozie că Anul Nou nu le va prinde cu pături la ferestre ori pe post de ușă și vor primi în scurt timp geamuri și uși noi.
Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.