– un rezervor incarcat cu 18 tone de izopren a cedat – interventia prompta a pompierilor militari a facut ca sa nu se inregistreze pagube materiale majore
Florin CRACIUN
Alarma de gradul zero, ieri dimineata, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgente „Mr. Ctin Ene” al judetului Bacau. In jurul orei 4,00, o explozie, urmata de un violent incendiu a izbucnit la rezervorul 8/1 din parcul 1-10 de la SC Carom SA Onesti, cu capacitatea de 25 de tone, ce era incarcat cu 18 tone de izopren. Imediat, la locul incendiului s-au deplasat, în prima urgenta, trei echipaje din cadrul Detasamentului de Pompieri Onesti cu trei autospeciale de lucru cu apa si spuma, cu 15 subofiteri, si echipajul Serviciului Privat pentru Situatii de Urgenta al S.C. Carom S.A. Onesti cu o autospeciala de lucru cu apa si spuma si trei pompieri. Pentru gestionarea corespunzatoare a situatiei de urgenta produse au fost chemate în sprijin forte si mijloace de la Serviciile private pentru Situatii de Urgenta din cadrul S.C. Rafo S.A. Onesti, S.C. Chimcomplex S.A. Borzesti si Sucursala Electrocentrale Borzesti.
„Explozia s-a produs ca urmare a formarii sarcinilor electrostatice în produs si aparitiei arcului electric în spatiul de vapori a rezervorului.
Evenimentul nu a produs pagube, valoarea bunurilor salvate fiind de aproximativ 6.000 de lei. La ora 05.50 incendiul a fost lichidat, fortele si mijloacele de interventie raminind în dispozitiv pentru asigurarea masurilor complementare”, ne-a declarat lt. col. Corneliu Cotumbeanu, ofiter de relatii publice din ISU Bacau.
Rezultatele anchetei
Ancheta care s-a declansat in incidentul de ieri dimineata a mai stabilit ca izoprenul a fost importat din Rusia si introdus în instalatie în anul 1990, iar pentru pastrarea în conditii de siguranta a produsului, acestuia i s-a adaugat inhibitor de polimerizare. Intrucit cantitatile nu au mai fost vehiculate în instalatie din anul 1998, inhibitorul de polimerizare si-a pierdut proprietatile, ducind la initierea reactiei de polimerizare asociata cu cresterea temperaturii si presiunii în rezervorul afectat. Ca urmare a cresterii temperaturii si presiunii au cedat camera de nivel a rezervorului si suruburile de fixare a flansei supapei de siguranta, iar in urma depresurizarii rapide, reactia de polimerizare s-a accentuat si a dus la cresterea rapida a temperaturii produsului, însotita de vaporizare.
Ce este izoprenul?
Conform datelor furnizate de ISU Bacau, izoprenul este întrebuintat la fabricarea cauciucului sintetic si a altor elastomeri. Este un lichid incolor cu densitatea de 0,861, punct de topire -146 gr. Celsius, punct de fierbere 34 gr. Celsius, densitatea vaporilor în raport cu aerul 2,4, insolubil în apa, inflamabil, temperatura de inflamabilitate -45gr. Celsius, temperatura de autoinflamabilitate – 400 gr. Celsius.
Inhalarea vaporilor produce cefalee, ameteala, iritarea mucoaselor, faringite, laringite si iritatia conjunctivei. În contact cu pielea provoaca dermatite. Fiind foarte volatil, se depoziteaza în rezervoare de presiune. Pentru a micsora tensiunea de vapori, rezervoarele se stropesc cu apa în zilele calduroase de vara. În timpul depozitarii izoprenul se inhiba pentru a preveni polimerizarea. Vaporii fiind neinhibati pot forma polimeri în conductele de aerisire sau supape de siguranta provocind obturarea acestora. Incendiile se sting cu spuma. În spatii închise se pot folosi gaze inerte. Concentratia minima a gazului inert necesara pentru stingere este de 24 % vol. în cazul dioxidului de carbon si 35 % vol. în cazul azotului.
Pericol de explozie si la o conducta de gaze
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al
judetului Bacau a fost anuntat ieri prin apelul unic de urgenta 112
despre existenta unei flacari si a unor scapari de gaze la conducta de
transport gaz metan Onesti – Urechesti in localitatile Cotofanesti si
Stefan cel Mare. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Maior
Constantin Ene” al judetului Bacau a anuntat dispeceratul SC
Transgaz SA Bacau despre aspectele semnalate. „Pe tronsonul
Onesti – Urechesti se executa lucrari de inlocuire a armaturii
conductei de transport, personalul echipelor de întretinere
desfasurind activitati de refulare (golire a conductei). Lucrarile de
inlocuire a armaturii se executa simultan în cinci puncte de lucru, la
fiecare punct de lucru fiind prezenti in perioada activitatilor
reprezentanti ai SC Transgaz SA Bacau”, se arata intr-un comunicat
de presa. Consumatorii de pe tronsonul Onesti – Urechesti nu sint
afectati de lucrarile ce se desfasoara la conducta de transport gaz
metan. Lucrarile de inlocuire a armaturii conductei de transport vor fi
finalizate in maxim 10 zile. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns