• adusă la Centrul Maternal dintr-un cort de cartoane, Valerica Mereuță a fost, după două bătăi cu celelalte asistate și cîteva certuri cu salariații, dată afară de aici • cei doi copii ai săi vor fi ocrotiți în Centrul „Profamilia”
Un proverb românesc spune că „bine faci, bine găsești”. Asta însă, în situații normale. Pentru Valerica Mereuță, tînăra de 20 de ani, care, la sfîrșitul lunii octombrie, a fost „culeasă” dintr-un cort de catoane din cartierul Izvoare și dusă în Centrul Maternal, zicala nu a valorat nici cît o ceapă degerată. După numai o zi de ședere în Centru, a sărit la bătaie la o altă mămică, motiv pentru care a fost dată afară. Ajunsă, fără cei doi copii ai săi, înapoi în cortul de cartoane, Valerica s-a întors, spășită, la Centrul Maternal și i-a rugat pe salariații de aici să o reprimească. „E bine aici. Mă gîndesc la copii. Dacă rămîneam în cort nu știu dacă ar fi rezistat peste iarnă”, spunea, la începutul lunii, Valerica Mereuță. Aceasta începuse chiar să și învețe să scrie și să citească, pentru că, pînă acum, nu a fost niciodată la școală. Și totul părea să intre în normal. Minunea nu a ținut însă, decît cîteva zile. Valerica s-a luat la harță cu salariații Centrului și, după un scandal monstru, și-a luat catrafusele și pe micuțul Vlăduț, cel mai mic dintre copii, și s-a postat în fața Centrului. De aici a ajuns la centrul organizației Romstar, dar nici aici nu a făcut mulți purici. „La «Romstar» a stat doar două zile și, ajunsă pe străzi, a venit din nou la noi. I-am spus că nu o mai primim decît cu aprobarea conducerii Direcției pentru Protecția Copilului. Domnul director Bîrlădeanu (Sorin Bîrlădeanu, director general adjunct la Protecția Copilului, n.r.) i-a mai dat încă o șansă, dar numai după ce a dat o declarație că se cumințește. Marți a intrat din nou în Centru și ieri a sărit din nou la bătaie la o altă mămică. În aceste condiții, ne-am văzut nevoiți să o dăm afară. Din păcate, a fost o experiență tristă”, ne-a declarat Iuliana Nistorescu, șefa Centrului Maternal. Valerica Mereuță va ajunge, în cel mai bun caz, la cortul său din Izvoare, dar fără cei doi copii. Aceștia vor fi ocroțiți în regim de urgență la Centrul „Profamilia”. (Eduard CUCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.