Fabrica de pitici

• un bărbat din Hemeiuși, ipsosar de meserie, face pitici și alte personaje de poveste, pe care încearcă să le vîndă • el a muncit mai multă vreme în străinătate și, după ce a revenit în țară, a încercat să-și transforme visul, acela de a face pitici, în realitate • omul a făcut din personajele de ipsos pe care le construiește obsesia vieții lui: se culcă cu gîndul la ce are de făcut, dimineața merge imediat să-i vadă, să facă unele retușuri, dar și mănîncă uitîndu-se la pitici

În goana mașinii către Buhuși, retina înregistrează ceva neobișnuit, care te trimite imediat într-o lume de basm. Sentimentul te determină să te întorci și să privești cu atenție. În fața unei porți stau de strajă doi pitici haioși, colorați de toată frumusețea, care ajung la brîul unui om de înalțime medie. Lîngă ei, o fîntînă arteziană îți confirmă impresia că acolo este o „fabrică de pitici”. În spatele porții străjuite de piticii haioși se ivește o casă. O fetiță ageră strigă la un cîine care însă o ignoră. Fetița îl urmărește după un arbust stufos. „Tata-i în atelier!”, ne strigă ea în treacăt, fără s-o fi întrebat nimic, apoi dispare.

În celălat colț al curții o sumedenie de pitici, de nimfe și de fel de fel de personaje de poveste în diferite stadii de „fabricație” îți creează brusc o senzație de liniște. Un sentiment pe care-l au toți copiii, atunci cînd bunicii le povestesc molcom despre Feți-Frumoși și Ilene Cosînzene. Eram, în curtea acelui om, ca într-o carte de povești. Acolo, printre pitici totul este frumos, imaculat. Intru în atelier cu sentimentul că aș fi de-a casei. Zăresc un bărbat cu figură deschisă și zîmbitoare și mă apropii de el. Are parcă ceva din expresivitatea piticilor la care lucrează. Conversația debutează firesc, fără prezentări și ceremonii. De parcă ne-am cunoaște de cînd lumea.

Visul lui s-a născut în străinătate

Vasile Boca, creatorul piticilor care mi-au atras atenția încă de la intrare, îmi povestește că a plecat după revoluție în Austria, ca ipsosar. Înainte de asta, văzuse prin albumele de decorațiuni de afară modul în care străinii își făceau viața frumoasă pe la casele lor. La suflet i-au rămas piticii. Acolo, în Austria și în celelalte țări prin care a trecut, a văzut pitici în curțile oamenilor. „Se spune că poartă noroc în gospodăria cui îi are. Poate că de aceea occidentalii care au grădini în fața casei au pus și pitici printre răzoarele cu flori. Dar eu cred că i-au cumpărat pentru că sînt foarte frumoși”, spune convins Boca.

A rămas în Austria suficient de mult încît să-și poată permite să renunțe la serviciu la un moment dat și să se apuce de afaceri pe cont propriu. La întoarcere, s-a oprit în Hemeiuși și și-a ridicat înainte de toate casa. Cu alee și grădină mare în față, așa cum văzuse el prin locurile vizitate. La parter și-a croit din start un atelier mare de ipsoserie. Cu puțin timp în urmă, a început să se ocupe de visul lui. „Sînt bolnav după ornamentele de grădină și de curte. Nici noaptea nu pot să dorm, gîndidu-mă la felul în care vor arăta acestea după ce le voi termina. Visez că lucrez la ele, că le ajustez, că trebuie să mai refac un pic din expresia feței, că ochii nu sînt suficient de blajini sau că ormanentul de fîntînă arteziană nu mi-a reușit. Mă scol și lucrez la lumina becului. De asta lăcrimez așa atunci cînd stau într-o lumină mai puternică”, spune bărbatul, ușor stînjenit că ne arătăm interesați și de astfel de amănunte.

Regretul lui cel mare este că nu are studii de sculptură. Din cauza asta trebuie să facă matrițe după modele îndelung căutate și apoi să le toarne în ciment. „Tare mi-ar fi plăcut să le pot sculpta eu. Și așa, atunci cînd fac matrița, eu adaug cute și riduri, pentru lumini sau umbre, în așa fel încît tot ce iese de pe mîna mea să fie sensibil și frumos, mai bun și mai expresiv decît ce-am văzut pe la alții. Dar, din păcate, îmi cunosc limitele. Nu pot să croiesc eu însumi un model. De aceea trebuie să-mi caut un sculptor care să-mi facă o Albă ca Zăpada. Cred că abia atunci voi fi împlinit. Cînd voi reuși să creez o serie întreagă: fîntînă arteziană mare, șapte pitici și Albă ca Zăpada pentru aceeași grădină”, se destăinuie Boca.

S-a consultat cu piticarul din reclama de la berea Bucegi

Bărbatul se mișcă ușor prin atelier. Are un stil natural, aproape că nu-ți dai seama cînd a trecut dintr-un colț în altul. Mai mîngîie un pitic, mai pune o bucată dintr-un material moale la matrița unuia, apoi se apleacă îngrijorat către matrița pe care tocmai o turnase. „Asta îmi ia cel mai mult timp. Matrița. Pentru că după ce torn betonul, mai stă acolo doar cîteva zile. Bine, după aceea este o întreagă artă să le „coci”, pentru că dacă nu știi tehnologia, se crapă. Apoi trebuie să te apuci să le colorezi. Mulțumesc Domnului că trăiesc vremuri în care pot face rost de vopsea de calitate și culori frumoase, pentru ca piticii mei să fie chiar ca cei din povești. Este și aici un secret, să știi să-i vopsești, ce fel de vopsea folosești, pentru că nu vreau să vină la mine omul să cumpere pitici și apoi, la prima ploaie, să se ducă vopseaua. Am grijă de toate detaliile astea, care aparent nu înseamnă mare lucru. Dar pentru mine înseamnă totul. Nu-i vorba numai de calitate. Este și ceva din sufletul meu în orice ornament pe care îl dau la gata”, șoptește, senin, bărbatul.

Vasile Boca speră că va reuși să transforme făcutul piticilor într-o adevărată afacere. Pentru moment, însă, aspectul acesta nu i se pare cel mai important. La un pitic muncește cam o lună. Dar fericirea de a-l vedea gata de așezat într-o grădină și de a însenina pe cineva care trece pe lîngă el este mai presus de orice cîștig. Nu ascunde că pentru a-și pune visul în practică s-a consultat cu cel mai vestit piticar din țară, care apare și în reclama de televiziune la berea Bucegi. Cazul lui a devenit celebru după ce un american i-a comandat să-i facă opt sute de pitici. Ipsosarul a reușit să-i facă circa trei sute de pitici, dar, între timp, americanul a murit. „Stă pe aproape de București și are modele din străinătate. Este ușor de găsit, pentru că îl cunoaște toată lumea. El are alte posibilități și lucrează în serie. Avea într-adevăr o herghelie acolo, așa cum zicea în reclamă. Acum eu am trei modele de pitici, al patrulea este în lucru și mai am încă doi în proiect. Mănînc cu ei în față, noaptea mă culc cu ei în gînd și-i visez. Dimineața mă trezesc tot cu ei în gînd, nici nu l-am terminat pe cel de-al patrulea și mă gîndesc deja la al cincilea”, încheie Vasile Boca, piticarul nostru din Hemeiuși. (Mirela ROMANEȚ)