Doua sint evenimentele care retin atentia romanilor in acest sfirsit de saptamina: 119 ani de la moartea celui mai mare poet national al tuturor timpurilor si turul al doilea de scrutin pentru alegerea primarilor. Ce legaturi pot exista intre aceste momente care, la prima vedere, nu par a avea nimic in comun? Raspunsul este, totusi, simplu: unul este asociat eternitatii; celalalt, efemerului. Un efemer comparat, in termeni cit se poate de actuali, de insusi bardul cu nume de vers: „Nimic nu e mai periculos pentru constiinta unui popor, decit privelistea coruptiei, a nulitatii recompensate, decit ridicarea in sus a demeritului”.
Campaniile electorale ale candidatilor la demnitatea de prim gospodar al urbelor noastre n-au fost altceva decit razboaie personale ale acuzelor directe intre protagonisti si asumari de merite inexistente. Purtate in limbaje ce nu prea au avut nimic in comun cu substanta si decenta. Sansa noastra, a celor ce compunem electoratul, a fost insa aceea ca intre timp am invatat sa discernem intre adevar si minciuna, intre demagogie si fatarnicie. Verdictul urnelor a venit sa transeze optiunile, scotind la rampa valorile autentice.
Miine se vor pronunta solutiile finale. Pentru bacauani, prognosticul nu ridica prea multe semne de intrebare: optam pentru continuitate. E o decizie logica, ce se sprijina pe rezultatele primului tur de scrutin, care marcheaza o diferenta neta de voturi fata de contracandidatul situat pe treaptra a doua a clasamentului electoral. Dar si a performantelor din actualul exercitiu administrativ. Este logica rezultatelor ce nu pot fi contestate. A argumentelor forte. In pofida atacurilor denigratoare si demolatoare lipsite de orice decenta care, totusi, dincolo de motivatii, ar trebui sa lipseasca din arsenalul unei politici purtata in termeni civilizati. Dovada ca inca mai avem destui restantieri la obiectul cu pricina. Care spune ca lupta trebuie sa se poarte pe idei si programe, nicidecum cu atacuri la baioneta pe vinovatii imaginare, inventate. O boala generalizata, de altfel, si de care nu exista sanse de a scapa prea curind.
Asadar, miine e strigarea finala, care va redirectiona combatantii din fata cabinelor si urnelor de vor spre terenurile aranjamentelor de culise. Constituirea Consiilor Locale care reprezinta, de fapt, artileria grea a guvernarii locale in urmatorii patru ani, momentul asumarii prerogativelor pentru atragerea beneficiilor politice prin exercitiul administrativ. Dupa cum au evoluat demersurile in precedentele zile, ne putem astepta la surprize dintre cele mai pitoresti. La coalitii si asocieri care sa valideze doar interesele de grup, in dispretul principiilor si statutelor doctrinare. Deocamdata acceptam si suportam efectele camerelor obscure. Pina la devoalarea culiselor, mai avem ceva de asteptat. Sperind ca, totusi, surprizele nu vor fi foarte mari. Cu o escala pe care fiecare dintre noi avem datoria de a o face: prezenta de miine in fata urnelor de vot. Moment al adevarului.
Lasă un răspuns