~3 min lectură 1 comentariu

Familia fotbalului băcăuan, într-o reunire istorică

Redacția Ziarul de Bacău

Meciul veteranilor SC Bacău ’80 – FCM Bacău ’90 a avut menirea să fie o punte între vechile generații, cele care au făcut gloria Bacăului fotbalistic, și actuala garnitură, cea care a promovat în LII, marcând un nou început.

ts2.sport.oldboys

Evident, n-a fost un meci cu ritm ridicat, deoarece vârsta și lipsa antrenamentului și-au spus cuvântul în cazul fiecăruia dintre cei de pe teren. Excepția a fost Dorin Goian, internaționalul român venit în vacanță de la Spezia. La final, zeci de copii i-au cerut autograf și s-au fotografiat cu renumitul fundaș. Scorul final a fost 2-2, iar arbitrul Costel Manasă (el însuși un fost jucător la SC Bacău) a prelungit cât a fost nevoie pentru ca „bătrânii”, echipați în roșu, să egaleze. Pe tricourile veteranilor n-au fost numere și nume, presupunându-se corect că publicul știe cine evoluează pe teren. A fost doar inscripția „SC Bacău, campioana Seriei I”, pentru a aminti de acest pas istoric. Desigur, o astfel de promovare poate părea un mizilic pentru privitorul din afara Bacăului, însă trebuie să ne bucurăm de fiecare reușită, s-o consemnăm și s-o celebrăm, dacă vrem să avem în continuare istorie și performanță. Iar istoria înseamnă acei jucători între 30 și 60 de ani care au umplut tribunele și care vor să-și lase amintirile în mâini merituoase.

O poză cât 40 de ani

Toți veteranii, fără excepție, au fost încântați de inițiativa acestui meci, lansată de conducerea SC Bacău. De altfel, președintele Liviu Goian, directorul sportiv Remus Poznărea și consilierul Cristian Sava (ca arbitru) au fost și ei pe teren, modești în mijlocul unor jucători care și-au păstrat simțul măsurii și dorința de mai bine. Cei care au jucat în acest meci al amintirilor, așa cum îi vedem în poza alăturată, dar și cei care i-au felicitat și le-au dat speranța revenirii Bacăuli în Liga I au fost: Doru Botez, Fulga, Alexa, Codrin Mindirigiu, Bâșcă, R. Ciobanu, Dorin Goian, Poznărea, Manea, Bogdan, Arvinte, Penoff, Păvăluță, Postolache, Ignătescu, Bojescu, Apachiței, Mangeac, prof. Sorin Avram, prof. Corneliu Costinescu, prof. Nicu Vătafu; Bâscă, P. Tismănaru, Liviu Goian, Ciocoiu, Câmpeanu, Pavel, Arteni, Elisei, prof. Mircea Pană, Firici, Condurache, Florian; Burleanu, Floroiu, M. Baciu, Ciudin, Jercălău, C. Solomon, Ganea, Andronic, Căpușă, Hodină, R. Ghioane, Manasă.

Următorul pas, Liga I

După meciul de old-boys a fost sărbătorită promovarea SC Bacău în liga secundă. În scurtul său cuvânt, primarul Romeo Stavarache a felicitat echipa, iar împreună cu city-managerul Leonard Pădureanu a oferit premiile: tricouri inscripționate „Campioni ai Seriei 1”, medalii și o cupă, pe care căpitanul de echipă Răzvan Adăscăliței a ridicat-o deasupra capului. „Felicităm echipa pentru acest succes și vrem s-o susținem în continuare pentru pasul în Liga I. Poate că peste doi-trei ani vom sărbători din nou, iar între timp – începând din această vară -, vom reface Stadionul, spre a fi pregătiți întrutotul pentru acel pas”.

(P.K.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    adina
    27 mai 2013, 13:54
    0

    Dar Soiman Vasile e plecat in Patagonia de nu a fost convocat?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.