La data de 26.10.2011, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești au fost sesizați de către Eriș F., din comuna Pustiana despre faptul că din locuință i-au fost sustrase mai multe bunuri.
Din cercetări polițiștii au stabilit că Eriș F. a plecat de la domiciliu în jurul orei 10.30, iar când s-a întors, a găsit geamul de la una din camerele locuinţei spart, iar din interior mai multe bunuri lipseau.
Polițiștii, în urma activităţilor desfăşurate, l-au depistat la scurt timp pe Iosif B., de 19 ani, nepotul părții vătămate, care se deplasa pe drumul comunal ce face legătura între satele Pustiana şi Grigoreni având asupra sa un sac din material textil în care se aflau bunurile sustrase de la Eriș F.
Prejudiciul de aproximativ 700 lei a fost recuperat în totalitate .
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Lasă un răspuns