Beneficiarii de diferite prestatii sociale si le-ar putea pierde daca nu-si achita taxele si impozitele locale. Modificarile legislative in domeniu, recent intrate in vigoare, ar putea lasa mii de persoane fara banii din ajutoare sociale, indemnizatii pentru cresterea copilului sau alocatia de sustinere familiala, daca acestea nu fac dovada ca si-au achitat la termen taxele si impozitele locale.
„S-au trimis modificarile legislative tuturor primariilor din judet, iar in perioada imediat urmatoare vom face o ampla campanie de informare in judet. Primariile au inceput de altfel, deja, sa trimita prin e-mail bazele de date”, a spus ing. Cristina Mihaiela Ciobanu, director Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Judeteana (AJPIS) Bacau.
Pentru neachitarea datoriilor, beneficiarilor de prestatii sociale li se suspenda, prin dispoiztie de primar, dreptul de a le mai primi pentru o perioada de cinci luni, iar daca nici dupa acest termen nu s-au efectuat platile, le inceteaza dreptul la prestatiile sociale.
In 2011, media lunara a beneficiarilor din judet de alocatie de sustinere familiala a fost de 16.200 , circa 7.000 bacauani au beneficiat lunar de ajutoare sociale (venit minim garantat) si circa cinci mii, de de indemnizatie pentru cresterea copilului. Valoarea prestatiilor acordate anul trecut bacauanilor s-a ridicat la circa 60 milioane euro, iar numarul total de persoane care au beneficiat de cel putin o prestatie sociala a fost de 295.784. (M. R)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.