De la 1 mai, în Bacău nu se mai oficiază căsătorii în bisericile din oraș, ci numai la sediul Stării Civile. Decizia a fost luată la insistențele angajaților de la Serviciul Public de Evidență al Persoanelor (SPEP), care au solicitat să se aplice prevederile legale în acest sens, și anume oficierea căsătoriilor să se facă numai la sediul Stării Civile. „Legea este foarte clară în această privință. Căsătoria se face aici, la noi, și numai dacă unul dintre miri nu se poate deplasa, se face în alt loc, cu aprobarea primarului, sau la Penitenciar”, a declarat Ana Sasu, șefa SPEP Bacău. O hotărîre de Consiliu local adoptată în urmă cu doi ani permitea, contra unei taxe de cinci milioane de lei vechi, oficierea căsătoriilor la biserici, însă, angajații de la Starea Civilă au solicitat abrogarea acesteia. Hotărîrea a fost modificată anul trecut, însă cu această ocazie a fost desființată numai taxa. De luna aceasta, însă, căsătoriile se vor oficia numai la sediul Stării Civile, contra unei taxe de 260.000 de lei vechi pentru ziua de sîmbătă, respectiv 670.000 de lei vechi, pentru ziua de duminică. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.